O prietena buna mi-a trimis un mail azi in care-mi scria: “Imi place sa imi imaginez cateodata in metrou daca as fi pe o insula pustie si as vedea cate un om o data pe an ce incantata as fi.. acuma ca sunt peste tot mi se par destul de enervanti si nesarbatoresti” E un lucru de bun simt si atat de evident incat e greu de crezut ca ar putea cineva sa o contrazica. Si nu e vorba doar de faptul ca pe insula pustie ai ajunge sa faci compromisuri ci pur si simplu ti-ai acorda timpul necesat pentru a cunoaste pe cineva, sa treci de lucrurile enervante (dar marunte) pe care toti le avem si sa ajungi sa te bucuri pur si simplu de cineva diferit. Cateodata ar fi atat de simplu daca unele lucruri ar fi pur si simplu “decise” si nu putem sa ne intrebam dupa ceva timp daca am facut decizia buna sau nu…
Tu! Da, Tu! Pana acum te-am ignorat dar azi am nimerit in acelasi lift, B, si m-am decis: as vrea sa raman cu tine pe o insula pustie. Da, tu, tipa de la 6 care nu spune “O zi buna!”, tipa care in fiecare dimineata inainte sa vina la birou isi infinge ceva in fund, domnisoara crispata care isi roade unghiile. In mod normal te-as ignora cu gratie dar azi as vrea sa petrec un an cu tine. Stiu ca ne-am uri in primele doua luni. Ne-am ignora urmatoarele trei in speranta ca insula nu e chiar atat de pustie dar… ti-ai da seama intr-un final ca in spatele narcisistului pseudo intelectual se ascunde un om care iubeste oamenii interesanti si eu mi-as da seama ca odata scos stiuletele din fund sta un om care-si doreste o imbratisare inainte de culcare, o domnisoara speriata de paianjeni si dornica sa cunoasca pustani de liceu.
Eu as uita de pustoaicele mele de liceu, tu ai uita de BMW-ul care te asteapta la 6 in fata cladirii, eu nu as mai canta Holograf, tu ai descoperi Cohen fredonat de mine. Tu sforai, eu beau nuci de cocos distilate, eu vomit, tu plangi, noi terminam separat… dar… nu avem cum sa ne spunem nu, asa ca ne iubim… tu nu m-ai ales, eu nu te-am ales… asa ca nu putem decat sa fim fericiti… mica mea corporatista bratana.
nu avem timp Domne! Ma mir cum de respiram, nu avem timp de nimic…nu ne oprim, nu privim, nu vorbim…mergem mai departe..oare unde naiba vrem sa ajungem?
Gelutu, sigur nu e vorba de una dintre cele doua tipe crete satene, care umbla mai mereu impreuna, si care cred ca au aceeasi coada de matura, pe care o folosesc cu randul? (pt referinta , au venit si au donat sange , tot impreuna. – da, sunt si altruitste nu doar corporatiste intepate.
Pentru ca alea sunt de la etajul 8 parca…:-)
Si te-ai gandit cum ar fi sa fii singur cu ambele pe insula ta pustie? 🙂
:)) Caline, evident ca orice asemanarea cu realitatea e pur intamplatoare.