Insemnari

For a special one

Filed under: Personal — Gelu September 28, 2010 @ 14:12

Cand mi-am pierdut iPhone-ul mi-am pierdut si lista de idei de posturi noi. Ar fi fost extrem de utila acum. Pe noul telefon nu am decat doua idei: “Poligamie” (despre care am tot scris) si “Destramat obsesii” (astept sa am din nou obsesie ca sa scriu despre asa) asa ca ma gasesc din nou in situatia in care eu simt nevoia sa scriu si nu stiu despre ce :-) As putea probabil sa scriu dupa mult timp despre politica, sau sa ma plang de faptul ca Australia parea atat de departe azi…

La Multi Ani Andreea. Nu stiu daca o stiti pe Deea dar sigur v-ar placea de ea. Zambeste mult. Si ii face si pe ceilalti sa zambeasca :-). Ei ii datorez o mare parte din narcisismul dezvoltat pentru ca de 4 ani imi spune La Multi Ani in fiecare luna pe 11. Asa ca eu ii spun azi. La Multi Ani Andreea.

Mi-am dat seama ca uneori sunt mult prea sincer. M-am mai plans de asta dar simt nevoia sa-mi sa-mi spun inca o data: “Uneori e ok sa taci! Deschide gura atunci cand esti sigur ca lucrul ala chiar il crezi”. Nu stiu daca ati observat dar daca eu ma gandesc la un lucru, total intamplator, il spun… Gen: “Arati decent dar fundul tau e putin cam mare” unei tipe care arata perfect. “Nu e nevoie sa e dovedesti ca nu esti Gay ca stim asta. Atat de bine incat ma face sa ma gandesc
ca…” unui basarabean fioros. “Tu pur si simplu nu vrei sa fii fericita. Ar fi prea simplu sa nu pozezi ca o victima” unei tipe care plange. “Si in afara de lucruri evidente citite in reviste de femei ce mai spui?” in timpul unei discutii inflacarate despre… vreme.

Citind ultimul paragraf ma intreb de ce Andreea e in continuare asa draguta cu mine. In cei patru ani de cand ne cunoastem cred ca am fost de mai multe ori extrem de rau, chiar porc in multe situatii, nesimtit de-a dreptul daca ma gandesc nu mai departe de Miercurea trecuta. Cu toate astea… E posibil ca pana la urma la asta se rezuma prietenia: sa treci peste momentele in care i-ai sparge capul si sa-l asculti in continuare, sa-l faci sa zambeasca cand stii care nevoie de asta. In toti acesti ani am fost atat de preocupat de mici sau mari obsesii, dileme existentialiste si aventuri de o noapte incat am uitat de oamenii care imi sunt mereu aproape. Andreea, you know you are special for me! I am such a terrible friend… Daca citesti asta, te rog ca tura viitoare cand imi dovedesc porcismul sa imi dau o palma sau un genunchi intre picioare si sa-mi intorci obrazul sa ti-l pup.

Ce ne place sa alergam dupa lucruri care par imposibile de prins. Oare asta e o reminescenta a trecutului nostru de vanatori? Oare acum zeci de secole oamenii vanau cerbii blocati langa cocioaba sau alergau dupa cel mai sprinten din padure?  De ce e atat de greu sa dai blana la o parte, sa-i bagi cutitul in inima, sa-l jupui si apoi sa-l transezi? De ce alerg dupa obsesii si nu ies mai des cu oamenii “blocati” langa mine?

La Multi Ani Andreea. Esti unul din motivele pentru care “Acasa” e in Bucuresti.

Insula pustie

Filed under: Aberatii — Gelu September 27, 2010 @ 23:47

O prietena buna mi-a trimis un mail azi in care-mi scria: “Imi place sa  imi imaginez cateodata in metrou daca as fi pe o insula pustie si as vedea cate un om  o data pe an ce incantata as fi.. acuma ca sunt peste tot mi se par destul de enervanti si nesarbatoresti” E un lucru de bun simt si atat de evident incat e greu de crezut ca ar putea cineva sa o contrazica. Si nu e vorba doar de faptul ca pe insula pustie ai ajunge sa faci compromisuri ci pur si simplu ti-ai  acorda timpul necesat pentru a cunoaste pe cineva, sa treci de lucrurile enervante (dar marunte) pe care toti le avem si sa ajungi sa te bucuri pur si simplu de cineva diferit. Cateodata ar fi atat de simplu daca unele lucruri ar fi pur si simplu “decise” si nu putem sa ne intrebam dupa ceva timp daca am facut decizia buna sau nu…

Tu! Da, Tu! Pana acum te-am ignorat dar azi am nimerit in acelasi lift, B, si m-am decis: as vrea sa raman cu tine pe o insula pustie. Da, tu, tipa de la 6 care nu spune “O zi buna!”, tipa care in fiecare dimineata inainte sa vina la birou isi infinge ceva in fund, domnisoara crispata care isi roade unghiile. In mod normal te-as ignora cu gratie dar azi as vrea sa petrec un an cu tine. Stiu ca ne-am uri in primele doua luni. Ne-am ignora urmatoarele trei in speranta ca insula nu e chiar atat de pustie dar… ti-ai da seama intr-un final ca in spatele narcisistului pseudo intelectual se ascunde un om care iubeste oamenii interesanti si eu mi-as da seama ca odata scos stiuletele din fund sta un om care-si doreste o imbratisare inainte de culcare, o domnisoara speriata de paianjeni si dornica sa cunoasca  pustani de liceu.

Eu as uita de pustoaicele mele de liceu, tu ai uita de BMW-ul care te asteapta la 6 in fata cladirii, eu nu as mai canta Holograf, tu ai descoperi Cohen fredonat de mine. Tu sforai, eu beau nuci de cocos distilate, eu vomit, tu plangi, noi terminam separat… dar… nu avem cum sa ne spunem nu, asa ca ne iubim… tu nu m-ai ales, eu nu te-am ales… asa ca nu putem decat sa fim fericiti… mica mea corporatista bratana.

Eu diafan, ea vaca proasta

Filed under: Din viata,Overheard — Gelu September 23, 2010 @ 14:42

Imi place sa trag cu urechea cand sunt in locuri cu altfel de oameni decat pseudo intelectuali sau programatori. Pentru a nu stiu cata oara spun ca de asta imi place Argentin: pentru povestile din jur. De data asta am tras cu urechea intr-un club de biliard din Gura Humorului. Am ascultat un baiatas de cartier, tipul de om care iti da un pumn pentru ca te-ai uitat la prietena lui, cum ii povesteste unei tipe de fosta prietena. Am inceput sa ascult doar dupa: “Eu eram un diafan, ea o vaca proasta“.

– A avut o gramada de tipi. Din.. peste tot: Galati, Bucuresti, Arad dar acum e singura. Nu mai are bani si gata… daca n-a stiut cum sa se poarte cu lumea. Ma suna sa  vin dupa ea ca a ramas pe nu stiu ce camp si cand am ajuns acolo ea era plecata. O sun si imi spune: “Ah… a venit altcineva pana la urma. Te pup!” O pupi pe mata! Nu puteai sa ma suni inainte. Tura viitoara crezi ca ma mai duc? (eu cred ca da… ca asa suntem noi, mai fraieri). Daca nu aveau bani nici nu se uita la ei: nu si-a dat seama ca nu o sa arate tot timpul ca acum 5 ani, vaca dracului. Am iubit-o. Puteam sa-i dau ce vrea dar ea nu, vroia din pula’n pula… si dupa aia tot ea ma suna sa-mi zica de nu stiu ce idiot ca a injurat-o. Eu fraier, dau 5 telefoane, strang 20 de baietasi si-i dau omor lu’ ala. Ce vina avea ala ca e ea fraiera si habar n-are sa se poarte. O sa vada ea cum e sa nu-ti raspunda nimeni la telefon. O curva.

– Acum tot ea le zice la tovarasi ca nu am stiut sa o apreciez. Ce sa apreciez ba? Niste ifose de printesa rasfatata care-o suge oricarui taran cu BMW adus din Italia? Sunt nobil, ce pula mea! Iubirea noastra trebuia sa fie stelara, ca o ciocnire de astrii in infinit. Dar nu, ea a vrut sa fie o basina trasa pe intuneric intr-un grajdi.

Discutia a continuat dar a trebuit sa ma intorc la jocul de biliard. Da: cu totii ne dorim iubiri stelare dar de cele mai multe ori ne multumim cu basini trase pe ascuns. Ne dorim ciocniri de astri dar nici macar nu incercam sa aprindem lumina in grajdiul in care ne aflam de frica sa nu vedem gramada de cacat inodor.

Castraveti murati cu fineti

Filed under: Personal — Gelu September 15, 2010 @ 14:16

Inainte sa vin in mall ca sa scriu am intrebat o buna prietena despre ce sa scriu (adesea am chef de scris dar fara sa vreau sa transmit ceva in mod special). Ea mi-a zis sa scriu despre mancare asa ca asta o sa fac.


In weekend am mers la IKEA doar ca sa mananc chiftelute suedeze. Mi se pare genial gemul. Aseara mi-am facut un sandwich cu Fineti, salam uscat si castraveti murati. E o combinatie foarte reusita. E geniala senzatia de a trece de la acru la dulce si apoi din nou la acru. Te face  sa apreciezi mai mult si gustul de fineti dar si castravetii murati in otet.

(ca sa inteleg eu peste 1 an ce am vrut sa transmit, hai sa traduc ce am spus mai sus)

Imi plac pustoaicele de 18-20 de ani. Imi place modul in care danseaza, imi place faptul ca se lasa atat de usor conduse pe ring, ca nu incearca sa-si impuna dansul, ca inca nu s-au obisnuit cu un pas sau altul, ca sunt in perioada de experiementat. Imi place privirea lor deschisa, seninatatea din zambet. Imi plac discutiile despre lucruri care nu mai ma intereseaza de mult dar care ma fascineaza din prisma pasiunii lor.

Imi place la nebunie sa merg la Argentin cu tipe de 28-30 de ani venite direct de la birou, imbracate office si care in mod normal ar fi mers in Interbelic. Ma relaxeaza pana si discutiile despre evolutia cursului Ron/Euro atunci cand sunt in preajma lor. E fascinanta siguranta din vocea lor cand vorbesc despre ele, despre trecut sau despre viitor. Privirea din spatele ochelarilor ma face sa-mi dau seama ca exista viata si dupa 25/30/35 de ani. Discutiile despre lucruri la care nu te-ai gandit niciodata dureaza ore si ore fara sa te gandesti vreun moment la faptul ca sansele sa o intalnesti in Vama sunt aproape 0 pentru ca daca merge pe litoralul nostru va opta de fiecare data pentru un hotel de 4 stele din Mamaia.

Imi place Timisoreana bauta in compania tipelor care ma fac sa aberez. Detasarea pe care o au fata de ce se intampla in jurul lor ma face si pe mine sa visez cu ochii deschisi. De cele mai multe ori dupa ce o sarut de ramas bun nu mai imi aduc aminte nimic din ce am vorbit, stiu doar ca imi vine sa zambesc si sa vreau sa-i cumpar flori. Felul in care danseaza in A ma fac si pe mine sa-mi activez modul de dans “gaina decapitata” si sa nu-mi pese cat de penibil pot parea in ochii celorlalti.

Sunt innebunit dupa tipe, dupa cat de diferite sunt si nu cred ca voi renunta prea curand la a ma bucura de toate aproape simultan. Ziua perfecta e cea in care ies la masa cu una, cu una la bere si cu una in club… si apoi sa merg sa dorm la ea.

Culori

Filed under: The picture of the day — Gelu September 13, 2010 @ 16:16

Intrebari

Filed under: Intrebarea zilei,Personal — Gelu September 9, 2010 @ 14:30

Nu vreau sa spun nimic. Vreau doar sa intreb.

Fericirea noastra tine de ceilalti? Poti sa fii fericit doar pentru tine? Oare m-as putea simti la fel de bine in pielea mea si daca m-as izola intr-un borcan? E pielea mea, de ce sa conteze ceilalti? Ma simt implinit doar pentru ca sunt inconjurat de oameni care imi sunt dragi? Cat de mult ne impacteaza fericirea celor dn jur? Unde erau in momentele mele de depresie? Cum poti urca punctul de oscilare a unei sinusoide? Oamenii pot fi geniali doar atunci cand sunt tristi? Poti
fi obiectiv aunci cand esti bine dispus? Cata bere poti sa mai bei dupa ce ai baut prea multa bere? Unde mai urci dupa ce ai ajuns in varful Everest-ului?  Daca aluneci pana jos cand esti aproape de varf poti sa spui ca ai fost la un metru de culme?

(exercitiul asta devine din ce in ce mai complicat… devine aproape imposibil sa pun intrebari fara sa-mi raspund la ele)

Poti sa fii fericit fara sa te intrebi de ce? Daca realizezi ca un lucru se intampla acesta inceteaza sa existe? Daca te intrebi daca Dumnezeu exista inseamna ca nu crezi in El? Daca te minti inseamna ca fugi de adevar? Adevarul e doar o minciuna slefuita de inconstient? Obsesiile sunt dobandite sau contruite? Poti sa contruesti ceva in care sa crezi? Dupa cate caramizi cazute un zid incepe sa se darame? Dupa ce a cazut, o caramida poate fi pusa la loc? Lucrurile rotunde
isi au centrul in mijloc? Dimineata incepe cand te-ai trezit sau cand a rasarit soarele?

As aprecia orice raspuns, la oricare dintre intrebari. Unele pot parea intrebari retorice dar nu sunt.

Curve virgine

Filed under: Din viata — Gelu September 3, 2010 @ 09:30

Ieri dupa ce am publicat postul asta am citit un mail pe care il primisem cu cateva ore inainte (pe mine m-a surprins coincidenta). In mail era copiat articolul asta cu commentul: “[…] le detest pentru ca am ajuns la saturatie. Sunt vreo 20 de ani de  cand aud  fix mesajul asta  oriunde, despre Romania […]”. Mai jos inceputul articolului:

Când te desparţi din vina ta, încerci o vreme să te lupţi cu ireversibilul, îţi dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă şi renunţi. Când te desparţi din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înţelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas şi te chinui să pricepi ce n-a fost bine şi unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum.

La fel se întâmplă şi atunci când te desparţi de ţara ta. Dezamăgit, înşelat, mânios, îndurerat. Nu ţi-e uşor s-o laşi. Ţara şi mama nu ţi le alegi. Te aşezi pe celălalt mal al lumii şi cauţi răspunsul: ce s-a întâmplat cu ţara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.

României i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în orice sens vreţi voi. O ţară cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, maşini şi ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii fără rost, cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri.

Am intalnit la un moment dat o tipa care avea 27 de ani care era virgina si complexata din punctul asta de vedere. Era de 7 ani cu un tip care era impotent si tot timpul se plangea de asta: ca daca tipul ar fi fost viril ea nu era virgina la 27 de ani. Singura calitate a tipului, care era cam vai de capul lui, era faptul ca-i oferea scuza perfecta. La un moment dat tipul a luat si el pentru prima oara Viagra. Cand tipa i-a vazut potenta a inceput sa tipe: “Ce, ma crezi o curva sa ma fut cu tine?”. Asa suntem si noi. Niste curve virgine.

Da, anul asta eu nu am ajuns in Australia pentru ca Boc e un pitic incompetent. Un tanar asa inteligent si sarmant ca mine ar fi avut un apartament de 4 camere la Unirii daca nu eram condusi de un dictator betiv. Daca Udrea nu fura atat nu trebuia sa beau porcaria de Timisoreana ci Peroni.

Vai de capul nostru, adunatura de personaje intr-o tragedie ieftina!

As spune Adio…

Filed under: Din viata,Personal — Gelu September 2, 2010 @ 13:55

De fiecare data cand ma urc intr-un avion sa merg sa vizitez un colt de lume mai mult sau mai putin indepartat ma gandesc ca am vazut prea putin din Romania. Ma simt prost ca ma gandesc la anul de ziua mea sa ma duc intr-un safari in Africa tinand cont de faptul ca inca nu am fost in Delta, in Maramures am fost doar pentru doua zile, nu am fost pe Transfagarasan, nu am vazut Portile de Fier decat din tren in drum spre Timisoara, Dobrogea inseamna doar Vama Veche… Exemplele pot continua. Acum ceva timp am descoperit pe pozele unui coleg din State multe locuri faine in Bucuresti, in Bucurestiul pe care il injuram cu totii dar pe care nimeni nu vrea sa-l descopere. Cu totii vrem altceva fara sa stim ce avem. Nu vorbesc aici doar de Bucuresti sau Romania.

Am iesit din multe relatii pentru ca vroiam “altceva”. Nimic concret, dar un sentiment. Sentimentul lui Claudiu cand vede o bicicleta la un alt copil. El are 2 ani,  poate nu sta sa se gandeasca inainte sa tipe ca o vrea la faptul ca cea pe care o are el acasa e mai noua si mai albastra. Noi ce scuza avem? Cred ca in fuga noatra pentru nou, pentru placerea de a povesti despre ceva exotic (“Coaie, ce tare a fost in India”) uitam sa ne oprim si sa ne gandim la ce afla dincolo de cainii de pe strada, dincolo de vorbitul la Hands Free, in spatele blocurilor comuniste, a vocii de om ascultat la Geografie.

Mi-as dori sa plec din Romania. Sa ma mut in alta tara. As dori sa fac asta in momentul in care as fi pe deplin fericit cu ce am aici, cu ce imi iau din multitudinea de lucruri pe care le poate oferi. Sa plec si sa-i zambesc in timp ce ma uit in ochii oricui care va intreba cu sarcasm si ironie: “So… you are from Romania?!?!?!”

As vrea ca la un moment dat sa o privesc pe Ea in ochi si sa-i spun: “Te iubesc! Sunt extrem de fericit in bratele tale! Cele zece minute in care te tin in brate inainte sa sune alarmna pentru a 3-a oara sunt cele mai fericite momente din intreaga zi! Mai am atat de multe lucruri de descoperit in spatele ochilor albastrii, atat de multe imbratisari de primit, atat de multe zambete de cules dar vreau sa ne despartim. Adio!”