Insemnari

Urban Violent..

Filed under: Din viata — Gelu August 27, 2010 @ 16:14

Trec printr-o perioada in care ma simt bine in pielea mea :-). Totul a inceput Vineri dimineata, acum o saptamana, cand am ajuns acasa. Am fost pur si simplu fascinat de micul oras din Bucovina, de multele lucruri mici care m-au facut sa zambesc, de linistea de care mi-a fost atat de dor, de locurile care au fost atat de importante pentru mine la un moment dat. Buna dispozitie a tot tinut de atunci si am facut tot posibilul sa n-o las sa dispara.

Miercuri seara am mers in A la concert Travka. Nu stiu daca am mai zis dar imi place mult muzica lor. I-am descoprit relativ recent si concertul asta a fost al treilea la care am fost si nu eram dispus sa las pe cineva sa-mi strice bucuria. Evident ca era mai mult decat plin in Club A. Evident ca era plin de lume care a venit pentru pogo cu gandul la nisipul din Vama pe care posti sa sari cat te tin picioarele. Toate astea nu contau:

Ce faci cand lumina ta
Pleaca cu alta lumina?
Imi ceri un foc…
Si te prefaci ca nu ai nici o vina!

La un moment dat langa noi s-au pus 4 pustani pusi pe dans. Prin dans a se intelege dat din coate si sarit peste cei din jur. De inteles pentru un concert Travka dar cam ciudat tinand cont ca era “spatiul tau personal” se rezuma la 900 cm patrati. M-am uitat urat la ei, dar tot nu scapasem de zambetul de pe fata, sperand ca vor intelege ca nu sunt la Stuff si ca toti am vrea sa sarim si sa dam din maini si picioare dar pur si simplu nu avem unde. Nu au inteles si au inceput sa sara si mai tare pe oamenii din jur pentru a obtine spatiul atat de vital pentru miscarile de dans specifice speciei din care faceam cu totii parte.

Dupa alte cateva zeci de minute am mers la masculul dominant si i-am spus ca daca mai sare pe mine o sa-i dau cu sticla de bere in cap dupa ce o termin de baut. Mi-a zambit si mi-a spus “Ok, dude!”. Lucrurile pareau ca s-au rezolvat si nu mai trebuia sa-mi bat capul cu protejarea integritatii corporale.

Evident ca dupa mai putin de 5 minute i-am simtit cotul in spate. Mai aveam bere in sticla. Dupa alte doua minute s-a dezechilibrat in saritura si a aterizat pe piciorul meu. Mai aveam bere. Dupa alte 10 intr-o miscare ampla a mainii a reusit sa-si stinga tigara pe bratul meu drept. Nu mai aveam bere.

Dupa ce am impins cioburile spre marginea ringului m-am dus sa-mi iau alta bere.

Acum 10 ani…

Filed under: Din viata — Gelu August 26, 2010 @ 17:18

Am pus ieri pe Facebook un filmulet cu mine si colegii mei acum 10 ani…

Apar si eu pe la minutul 1…

Aici in plus pun si cateva secunde cu mine cand am terminat liceul… acum 6 ani…. eram convins ca eu nu aveam accent :-)
Citeste in continuare…

Umbreluta

Filed under: Din viata,Personal — Gelu August 16, 2010 @ 17:01

Acum 9 ani ii scriam unei bune prietene:

Nu mai pot vedea, de la geamul la care stau si scriu, copacul care imi da speranta, inspiratie, credinta… e un copac de pe un deal, un copac mare in forma de umbrela. Il pot vedea si de la bunicii mei, dintr-un sat aflat la 15km. Nu l-am atins niciodata, reprezinta luminita de la capatul tunelului. In cateva ore as putea ajunge la el dar vreau sa-si pastreze pentru mine aceasta aura de mister, de perfectiune a naturii.

Intr-un final, intr-o dimineata, m-a luat Cineva de mana si m-a dus acolo. Drumul pana acolo a fascinant, dealuri inverzite pline cu flori de primavara, suvitele ei blonde straluncind in soare, promisiunea primului sarut adevarat, emotia iesirii din tunel. Intr-un final am ajuns legat de mana ei in varful dealului. Umbreluta ma astepta acolo. Umbreluta ne astepta pe amandoi. Imaginea neclara pe care mi-am construit-o in jurul ei urma sa prinda contur. Acel loc fascinant urma sa se transforme intr-un mar salbatic, mic, putregait si mancat de viermi. Cu toatea astea era cu mult mai special decat miile de brazi impunatori aflati la cativa metri, era o parte din mine, reprezenta multe din sperantele mele. Si l-am atins. Am luat o bucata din el ca sa-l am aproape ca dintr-o data nu era deajuns sa-l vad de la cativa kilometrii. Imagineaza-ti ca te uiti la sperantele tale cum sunt gaurite de viermi.

Am mai urcat o singura data dealul acela, singur, in unul din multele mele momente in care imi lipseau buzele ei subtiri, parul blond, scrisorile… Ajuns la Umbreluta mi-am dat seama de ce m-am despartit de ea: nu era din cauza faptului ca nu vroiam sa ratez ultima etapa din Turul Italiei (explicatia oficiala) sau ca ma deranjau glumele ei copilaresti. Nu puteam sa iubesc un lucru concret, ceva palpabil. Imi placea ideea de “acoperisul lumii” mult mai mult decat sa fiu acolo efectiv. “Copacul mare” nu era decat un copacel daca stateai langa el, Irina nu era decat “prietena mea” inainte, acum era mai mult…

The Desire

Filed under: Din viata,Personal — Gelu August 13, 2010 @ 14:22

Inevitabil mi-am adus aminte de un citat din The Alchemy of Desire de care v-am mai zis: But desire is a curious thing. If it does not exist it does not exist and there is nothing you can do to conjure it up.

Atunci eu “ma plangeam” ca la un moment dat “furnicile si fluturasii” pentru cineva o sa dispara. Vor fi insa inlocuiti cu “fluturasi” pentru altcineva, pentru alt sarut de dimineata, pentru alt par valvoi, pentru… Inevitabil larvele se transforma in fluturi si apoi mor. Imi aduc aminte de un inceput de vara la tara cand erau milioane de carabusi. Nu puteai sa iesi din casa seara fara sa iti intre cativa zeci in par. Erau peste tot. Toata lumea vorbea numai despre asta chiar si dupa o luna dupa ce au disparut.

Mare majoritate a dorintelor noastre sunt simple. Ne dorim o noua lentila, ne dorim putina atentie, ne dorim sa vizitam un loc, ne dorim un zambet de la celalalt, ne dorim un nou telefon, ne dorim sa ramana pana dimineata, ne dorim o bere rece, ne dorim sa-i intelegem privirea… Mi-era greu de imaginat un moment in care sa nu-ti doresti pur si simplu  nimic…

Poti oare sa mergi intr-un hypermarket desi nu vrei sa cumperi nimic si sa te opresti la un raft si sa-ti spui: Vreau asta! Nu stii exact la ce o sa folosesti manusile de sudor dar ti se pare trist sa nu vrei nimic. Daca nu reusesti sa te convingi asa simplu atunci incepi sa construiesti dorinta de a le cumpara.

Te legi de un detaliu si il transformi intr-o obsesie sperand ca obsesia va deveni intr-un final dorinta. Esti convins ca a fi om inseamna in primul rand “A vrea!”. Tu vrei manusile de sudor deci si tu esti un om normal.

Mi-am mai petrecut inceputuri de vara la tara. Nu am mai vazut carabusi de atunci. Oare si-au depus larvele in alte sate? Oare o sa mai apara peste zece, douazeci de ani? Una e sa dispara, dar sa nu mai apara niciodata?

Le duci la casa si iti dai seama ca nu ai destui bani pe card. Te intorci printre rafturi desi tu nu vrei nimic?

Universul vrea asta

Filed under: Din viata — Gelu August 11, 2010 @ 00:40

Cine sunt eu sa spun Nu Universului? Nu ma atragi pentru ca ai fi incredibil de frumoasa. Pur si simplu Universul te-a pus pe linia dreapta dintre mine si viitor. Nu ma atragi pentru ca zambetul tau m-a convins de ceva. Pur si simplu ai fost in locul potrivit, la momentul potrivit. Nu te vreau pentru ca m-am saturat sa fac laba. Pur si simplu e posibil ca tu sa nu faci parte din categoria la care se referea Filip cand spunea ca “Decat o pizda proasta mai degraba o laba buna”.

Din fericire la 20 de ani am incetat sa fut idei asa ca poti sa stai linistita. Nu iti admir zilnic suvitele din motive platonice. Nu-mi pasa cat citesti si nici macar cate beri bei in fiecare zi. Nu ma intereseaza daca ai solduri de mama ca oricum traim in secolul cezarienelor. Tot pe la 20 am renuntat la principiile mele de fata mare. Nu conteaza ca esti minora. Nu conteaza ca esti vrigina. Dau o ciocolata pe un sarut. Dau un tort diplomat pentru o felatie.

Pot sa renunt aproape la orice. Pot renunta la orice. Mai putin la obsesii. Sunt obsedat de mirosul dintre coapse. Sunt obsedat de cunoastere. Sunt obsedat de forme.

E posibil sa nu intelegi metaforele de mai sus asa ca o sa-ti vorbesc fara perdea: in fiecare zi incarc o poza de-a ta gasita pe o pagina obscura. Zambetul tau pare atat de inocent. Inocenta de care mi-e atat de dor. Privirea ta trece prin monitor, prin mine… Acum te uiti la mine, imi deranjezi fiecare molecula, ma rearanjez in jurul punctului de echilibru (gasit la 15 ani sub Umbreluta) sperand ca astfel ajung la o forma care te convinga ca sunt mai mult decat un porc pervers care cauta sex.

Cohen. Altfel

Filed under: Citate — Gelu August 8, 2010 @ 22:48

Imi place Cohen. Imi place mult. A fost genial concertul de acum 2 ani. Imi plac la nebunie versurile lui. De exemplu acestea.

Ieri am inceput sa citesc primele pagini de proza scrisa de el. Mai jos un mic fragment.

 

Astfel existerăm noi în ochiul cuiva timp de o secundă: doi bărbaţi într-un proiectil şuierător de oţel ţintind spre Ottawa, orbiţi de un extaz mecanic ascendent, vechiul pământ indian îngropat în funingine în urma noastră, două pule tumefiate ţintind spre eternitate, două capsule despuiate, pline de gaz lacrimogen singuratic menit să oprească răzmeriţa din creierele noatre, două sule aprige separate ca garguiele de două colţuri diferite ale unui turn.

Cartea, Frumosii Invinsi, e captivanta. Poate voi reveni cu mai multe impresii dupa ce o termin.

Doar un Telefon

Filed under: Din viata,Personal — Gelu August 5, 2010 @ 23:42

Unul din lucrurile pe care vroiam sa le obtin de la plecarea mea in India era sa rezist 16 zile fara iPhone, fara acces la Twitter/Facebook/Mail. Am rezistat cu brio. Ironic sau nu, de 5 zile sunt din nou fara telefon. Il aveam de 3 ani si cei cu care am iesit cel putin la o bere stiu ca aveam o obsesie pentru el. Eram tot timpul conectat. Conectat cu ce? Prefer sa nu-mi raspund…

Acum nu stiu daca sa-mi iau altul sau nu. “Smart Phone” sau un Clasic Nokia? Azi in timp ce stateam la o bere la Argentin mi-am dat seama ca imi lipseste “carnetelul”. In India nu aveam un telefon cu QWERTY dar aveam tot timpul la mine o agenda. Acum mi-e practic imposibil sa port tot timpul cu mine un pix si un colt de hartie. La asta era bun telefonul. Pentru notat viitoare posturi. De insemnat ce spune batranul cu care imparti masa din Argentin. Eu nu sunt in stare sa gandesc la comanda. Putinele idei, mai ales in ultimul timp, care ma fac sa tresar apar pur si simplu… apar in 41 sau in metrou, pe plaja in Vama sau in lift cu domnisoarele de la banca…

Primul meu telefon l-am avut cu o zi inainte sa vin in Bucuresti pentru admitere. La 18 ani. Mi-am petrecut noaptea aceea pe tren trimitand mesaje obesiei mele din liceu. Cread ca asta as fi facut tot liceul. As fi trimis mesaje dubioase tuturor tipelor pe care nu le puteam saruta. Cred ca asta am facut in facultate… din fericire am reusit sa-mi recuperez cele aproape 10.000 de SMS-uri de pe telefonul pierdut… probabil nu o sa le deschid niciodata dar e bine de stiut ca daca vreau sa vad evolutia mea in timp… sau macar cum m-am schimbat…

Am totusi nevoie de un telefon care sa-mi permita sa-i trimit un mail de la bere, sa ajung sa-i scriu SMS pana nu ma razgandesc ca o vreau in patul meu, sa pot sa-i notez ID-ul de mess inainte sa termin berea…