Insemnari

Dor de India

Filed under: India,Work related — Gelu July 28, 2010 @ 11:26

Procesor incarcat

Filed under: Aberatii,Personal — Gelu July 22, 2010 @ 03:20

Acum ceva timp am incercat sa tin un “jurnal” electronic. Ceva mai mult decat blogul asta nenorocit care nu mai are nici un sens. Ceva doar pentru mine. Fara metafore si comparatii. Ceva scris doar pentru mine. Nu am reusit sa scriu decat cateva randuri chinuite. Calculatorul meu refuza sa ma lase sa scriu.

Deschideam word-ul si dupa ce lucram la un referat sau altceva descideam fisierul “cu pricina”. In momentul respectiv procesorul imi ajungea la 100%. Windowse-ul incepea sa faca nu stiu ce update-uri, outlook-ul isi reinoia indexul, flashul o lua pe campiii…. lucruri de genul…. Asta se intampla de fiecare data cand incercam sa fiu sincer cu mine. Calculatorul avea ceva impotriva…

A 5-a bere ma va opri sa gandesc…. si mai ales sa…

Canal Descoperit

Filed under: Din viata — Gelu July 20, 2010 @ 14:17
De 1 Mai am ajuns in Vama si am observat ca masina era parcata langa un canal descoperit adanc de jumatate de metru. Am inceput sa radem despre ce s-ar fi intamplat daca nu l-am fi observat. Vreo 30 de minute am vorbit doar despre asta si cum ca e foarte probabil ca unul dintre noi sa cada in el. Parea totusi destul de putin probabil sa se intample asta tinand cont ca l-am observat. Evident, am cazut euin el. Nu a fost destul de placut. Inca mai ma doare piciorul atunci cand alerg.
Weekendul asta in drum spre aceiasi Vama am avut ocazia sa citesc o serie de scrisori pe care le-am scris in perioada 2001 – 2004. Am fost destul de surprins sa ma regasesc destul de mult in randurile acelea. Nu inteleg de ce aveam impresia ca m-am schimbat destul de mult de atunci. Singurul lucru care s-a schimbat in mare masura e stilul de a scrie. In rest… Nu vreau acum sa-mi fac o autocaracterizare. Alt nimic vroiam sa spun. Nu inteleg de ce, desi de 20 de ani sunt in fond acelasi om, mai reusesc sa ma surprinda unele lucruri la mine. Am reactionat in situatii similare la fel si acum 10 ani, si acum 5 ani si acum 2 ani… De ce se ajunge inevitabil doar la un sentiment de Deja Vue?
Din fericire acelasi lucru se aplica si la lucrurile care ma fac sa ma “reincarc”. Va fi o zi trista momentul in care oamenii si valurile din Vama nu ma vor mai face sa fiu “Zen”. Momentul in care voi sta singur pe plaja de la Stuff si voi simti nevoie de mai mult va fi unul in care-mi voi da seama ca m-am schimbat… Pana atunci nu pot decat sa ma intreb de ce cad intr-un canal care stiu ca este acolo?

De 1 Mai am ajuns in Vama si am observat ca masina era parcata langa un canal descoperit adanc de jumatate de metru. Am inceput sa radem despre ce s-ar fi intamplat daca nu l-am fi observat. Vreo 30 de minute am vorbit doar despre asta si cum ca e foarte probabil ca unul dintre noi sa cada in el. Parea totusi destul de putin probabil sa se intample asta tinand cont ca l-am observat. Evident, am cazut euin el. Nu a fost destul de placut. Inca mai ma doare piciorul atunci cand alerg.

Weekendul asta in drum spre aceeasi Vama am avut ocazia sa citesc o serie de scrisori pe care le-am scris in perioada 2001 – 2004. Am fost destul de surprins sa ma regasesc destul de mult in randurile acelea. Nu inteleg de ce aveam impresia ca m-am schimbat destul de mult de atunci. Singurul lucru care s-a schimbat in mare masura e stilul de a scrie. In rest… Nu vreau acum sa-mi fac o autocaracterizare. Alt nimic vroiam sa spun. Nu inteleg de ce, desi de 20 de ani sunt in fond acelasi om, mai reusesc sa ma surprinda unele lucruri la mine. Am reactionat in situatii similare la fel si acum 10 ani, si acum 5 ani si acum 2 ani… De ce se ajunge inevitabil doar la un sentiment de Deja Vu?

Din fericire acelasi lucru se aplica si la lucrurile care ma fac sa ma “reincarc”. Va fi o zi trista momentul in care oamenii si valurile din Vama nu ma vor mai face sa fiu “Zen”. Momentul in care voi sta singur pe plaja de la Stuff si voi simti nevoie de mai mult va fi unul in care-mi voi da seama ca m-am schimbat… Pana atunci nu pot decat sa ma intreb de ce cad intr-un canal care stiu ca este acolo?

Despre o bere

Filed under: Din viata,Obsesii — Gelu July 15, 2010 @ 00:18

Nu e vorba despre “o” bere neaparat… au fost multe astel de beri, care in momentul respectiv erau “acea” bere pe care nu o voi uita niciodata. Nu va asteptati sa fie vorba de “prima bere cu tata” (sincer nu stiu cand am baut-o) sau astfel de “clisee”. E vorba de “o bere” pur si simplu…

Prima bere pe care o tin minte e de acum 8-9 ani. Sunt convins ca am baut si inainte dar prima pe care o tin minte e un Ciuc Brun (nu se mai face, nu-i asa?) baut dupa un meci de baschet. L-am baut cu tipul care ma invata baschet. M-am ametit destul de tare. Sentimentul a fost grozav. M-am hotarat ca berea mea preferata e Ciuc Brun. Nu stiam de ce, poate doar datorita senzatiei pe care o asociam cu acea bere.

A urmat o perioada in care ieseam cu colegii mei de birou liceu in care ei beau Timisoreana si eu insistam ca berea mea preferata e Ciucul Negru. La un moment dat, nu stiu de ce, probabil nu mai aveam decat 10.500 de lei in buzunar, mi-am luat si eu Timisoreana. Asta se intampla acum 8 ani… cred ca a fost dragoste la prima vedere… 10.500/12.500 sticla pe terasa din centru…

De atunci cred ca majoritatea povestilor mele legate de bere sunt legate de Timisoreana. E poate doar o obsesie dar…  ma defineste… am baut-o in Budapesta, New Delhi, pe Bucegi, pe Rarau, in Vama, in Timisoara… si mai ales in Argentin si Pirahna… (evident, si acum am o Timis langa mine)

Totusi nimic nu se compara cu o bere (a se citi Timis) in drum spre mare… sau cu o bere pe malul marii… cu o cutie desfacuta cand rasare soarele la stalp… cu primul “Noroc” cu tipa cu care crezi ca o sa fii “forever and ever”…

Sincer, daca ar fi sa aleg intre sex si bere as alege…

Satul parasit

Filed under: Satul — Gelu July 11, 2010 @ 12:11

Acum cateva zile mi-am adus aminte de satul meu din Norvegia. Uitasem complet de el. Acum e parasit. Nu mai e nimeni acolo. Case goale. Nici macar un caine. M-am tot gandit ce sa fac cu el, cum sa-i dac pe sateni sa se intoarca la casele lor, la cultura lor de orez, la  fabrica de prajituri de mere care e de atat de mult timp parasita. Nu am mai vazut niciodata in viata mea atat de mult Gol. Sunt stapanul unui sat in care nu bate nici macar vantul.

Poate ca as reusi cumva sa conving o parte din sateni sa se intoarca dar aproape sigur vor pleca din nou pentru ca, intre noi fie vorba, e vorba de un sat invechit. A fost construit haotic, fara pic de sistematizare, fara planuri de urbanism, fara… A fost construit dupa chipul si asemanarea stapanului.

Il voi darama. Voi trimite niste buldozere sa puna totul la pamant, sa stearga totul de pe fata pamantului. O voi lua de la 0. Intrebarea care ramane e: Ce fac cu miile de hectare din Norvegia? Sa incerc sa construiesc ceva sau sa-l las parasit si poate se naste ceva de la sine?

Unfocused

Filed under: The picture of the day — Gelu July 5, 2010 @ 12:31

Unfocused