Imprimanta stricata

Se pare ca mi s-a golit cartusul de la imprimanta. Orice i-as da sa printeze nu reuseste decat sa murdareasca foile cu tus.

Cica e greu sa gasesti tus pentru modelul asta. Am tot cautat. Si prin Lipscani, si pe la Unirii, si prin Regie. Umblu cu cartusul gol dupa mine pentru ca poate, poate… E una dintre imprimantele care au supravietuit Cernobalului, iar cartuse nu se mai fac. Singura mea sansa se pare ca e sa o incarc ca de aruncat nu pot. As putea sa fac orice, dar numai sa-mi cumpar alta imprimanta nu.

Cand am gasit-o intr-un pod prafuit, cineva mi-a spus ca tusul tine o vesnicie. Important e ca, intr-un final, sa gasesti foile potrivite. Am folosit acelasi tip de coala pentru o lunga perioada. Cand a inceput sa nu mai printeze cum trebuie am crezut ca e de la faptul ca foile erau prea subtiri. Am folosit apoi unele cu o densitate mai mare, unele cu o densitate mai mica… tot nu se pastreaza culoarea. Cel mult cateva minute.

Mi s-a mototolit o foaie in imprimanta. Revin imediat. 

One thought on “Imprimanta stricata

  1. frumos scris… 🙂
    nu stiu daca sa mai cauti foile potrivite acum cand tusul s-a terminat e o solutie… daca as putea, eu mi-as lua o imprimanta noua si as incerca sa consum tusul cu mai multa precautie…
    sau… tocmai mi-a venit o idee: te-ai gandit sa prepari tu un tus special, care sa se potriveasca? 😛
    iti doresc o imprimanta care sa tina toata viata (fie ca o repari pe asta, fie ca gasesti una noua)!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *