Aseara am redescoperit un blog pe care nu-l mai citisem de mult. Ultimul post continea un citat care mi s-a parut genial:
“Sunt maratonistul care a înconjurat lumea ca să-și ducă o scrisoare lui însuși și care, acum că s-a găsit, nu mai e alelași.” (J.L. Peixoto)
L-am citit si l-am recitit aducandu-mi aminte de Alchimistul lui Coelho din care mai tin minte doar finalul. Flacaul se intoarce in locul in care a avut primul vis si gaseste acolo comoara (nu bag mana in foc de cat de coerente sunt amintirile mele). Cand l-am citit acum 7 ani am inceput sa rad. Acum… ma gandesc la visurile mele din ultimele saptamani, la gandul de a pleca pentru cateva saptamani in Vietnam/Indonezia/China/Etiopia. Oare o sa regasesc ce simt ca am inceput sa pierd? Poate ar trebui ca inainte sa o iau la fuga sa ma gandesc ca tot pe mine o sa ma gasesc cand ma intorc.
Sunt
Dacă pleci să găsești ce simți că ai început să pierzi, n-o să. Dacă pleci cu orice alt motiv, ia-ți bilet acum.
Nu o sa ne regasim niciodata daca ne cautam asa de mult. Cand o sa reusim sa nu mai cautam, sa zicem stop, poate, o sa ne dam seama cu adevarat cine suntem. Nu ne trebuie sa vedem toata lumea in lung si in lat ca sa ne regasim. Nu am pierdut nimic. Noi suntem noi.