Mi se termina sticla de Azuga inainte sa reusesc sa construiesc o poveste in jurul bucatilor albe si negre de gresie. Sub fiecare bucata neagra de gresie se afla o mina antipersoana. Mi s-a parut geniala ideea cand am citit-o in “O Perfecta zi Perfecta” de Martin Page. Nu ma ajuta nici macar faptul ca acum un an stateam pe faleza dintre Vama si 2 Mai si ma uitam la stele. Si la valuri. Atat de patetic incat nu stiu de ce asta ar fi trebuit sa ma ajute. Nu aveam nici o sticla de bere atunci cu mine. Doar frica. Frica sa nu ma vada cineva. Singur. Toti erau la Folk. Folk You Dear!! Imi doresc atat de mult sa gasesc pe cineva caruia sa-i pot spune asta. Atunci nu vroiam decat sa nu se mai simta mirosul ala ingrozitor de alge uscate.
Mi se termina tigara si eu nu sunt in stare sa construiesc o poveste in jurul pestilor care mor dupa ce au mancat 68 de banane. Sau erau 86? Un peste nu are cum sa manance 86 de banane, oricat de senina (a se citi limpede ca vorbim totusi de apa si nu de cer) e apa. Oare pestii nu-si doresc sa inoate prin cer tulbure?
Se termina bateria si eu nu reusesc sa spun ceva coerent desi e foarte clar ca vreau sa va povestesc de cat de albastru era cerul in acea zi de mai in care am atins prima oara Umbreluta. S-a desprins o bucata din coaja cand am atins-o. Am tinut-o in sertarul de sus al biroului timp de cativa ani sperand ca acea bucata de lemn o va aduce inapoi. Nu a facut decat sa-mi populeze biroul cu multi, multi, multi viermi dubiosi. Fiecare vierme purta numele ei. Se pierdeau prin scrisorile de la ea. La un moment dat au terminat de mancat toate paginile. Mai intai au mancat toate literele albastre, apoi au mancat toate cuvintele negre si deabia apoi au mancat toate paginile semnate cu “I”. Ma intreb si acum daca a avut si ea viermi. Oare viermii ei mi-au mancat toate literele negre, toate cuvintele albastre ca intr-un final sa manance toate paginile semnate cu “C”. As fi vrut sa va pot vorbi despre asta.