Insemnari

Inginer Gheorghe

Filed under: Din viata,Examene,Personal — Gelu June 15, 2009 @ 18:23

Dupa cum spuneam acum cateva ore: Atat de Gheorghe si totusi Ingiener.

(nu are sens sa va povestesc de Dinozaurii Comunisti de care am scapat)

Virgin din nou

Filed under: Aberatii,Personal — Gelu June 13, 2009 @ 19:50

Aseară în timp ce-mi beam sticla de Timişoreana liniştit pe terasă mi-am dat seama că nu am mai făcut sex de mult. Cred că au trecut aproape 7 ani. Aveam 16 ani şi lucrurile păreau simple. S-a întâmplat într-o lună de mai. Am făcut dragoste (sinonim pentru sex, nici o altă însemnătate, folosit doar cu scop poetic) în fiecare zi timp de 2 săptămâni. Prima oară a fost pe dealul din spatele casei ei. A fost atât de intens. Mă simţeam atât de Eu în braţele ei. Recunosc, prea bine. De fiecare dată era altfel. Îmi redescopeream în fiecare zi sexualitatea. După două săptămâni mi-a fost frică de ce o să mai descopăr şi m-am despărţit de ea. Vroiam să o iau mai moale. Credeam că sunt prea tânăr pentru lucruri aşa intense.

De atunci… nimic. Timp de 2-3 ani nici măcar nu mă gândeam la asta. Am preferat să uit momentele în care mă simţeam împlinit. Am avut relaţii dar doar atât. Ne ţineam platonic în braţe, ne scriam poezii, ne mângâiam pe sentimente şi cam atât. Nici măcar nu încercam să le mângâi sânii, fugeam de orice lucru care avea vreo însemnătate sexuală. Defapt nu fugeam. Nici măcar nu simţeam nevoia să fac ceva.

Acum 4 ani lucrurile s-au schimbat. Simţeam nevoia să fac sex. Aveam deja 19 ani şi deşi nimeni din jurul meu nu părea a face asta eu credeam că de asta aveam nevoie pentru a mă simţi din nou împlinit. Eram ca un copil care îşi vroia înapoi jucăria pe care a aruncat-o cu mult înainte. Vroia şi ea. Vroiam şi eu. Am ajuns departe, mai departe ca niciodată în cei 3 ani. Am stat dezbrăcat lângă ea, ne-am mângâiat trupurile goale, ne-am sărutat trupurile goale, ne-am simţit trupurile goale dar… ne-am oprit de fiecare dată înainte de a putea spune că “am făcut-o” (dacă m-aţi fi întrebat atunci v-aş fi spus că sunt un mare star porno). După un an plin de impotenţă am decis că trebuie să-mi descopăr în braţele altcuiva sexualitatea.

Ce a urmat după e greu de definit… Eu am încercat. Am mai avut momente în care am stat pur şi simplu liniştit şi mă bucuram de albastrul sentimentelor ei, în care eram împlinit metafizic. Am avut însă parte şi de momente în care eu stăteam erect în faţa ei în timp ce ea purta o centură de castitate cu lacăt de oţel.

Acum? Am renunţat să-mi mai doresc să fac sex deşi am fost atât de multe ori “acolo”. Mă simt prea bătrân pentru lucruri de astea, copilăreşti. Sper că voi face după căsătorie sau poate măcar după ce mi se va naşte primul copil. Oricum între timp cred că am devenit din nou virgin. 

Nu pot sa povestesc

Filed under: Aberatii,Personal — Gelu June 6, 2009 @ 19:02

Mi se termina sticla de Azuga inainte sa reusesc sa construiesc o poveste in jurul bucatilor albe si negre de gresie. Sub fiecare bucata neagra de gresie se afla o mina antipersoana. Mi s-a parut geniala ideea cand am citit-o in “O Perfecta zi Perfecta” de Martin Page. Nu ma ajuta nici macar faptul ca acum un an stateam pe faleza dintre Vama si 2 Mai si ma uitam la stele. Si la valuri. Atat de patetic incat nu stiu de ce asta ar fi trebuit sa ma ajute. Nu aveam nici o sticla de bere atunci cu mine. Doar frica. Frica sa nu ma vada cineva. Singur. Toti erau la Folk. Folk You Dear!! Imi doresc atat de mult sa gasesc pe cineva caruia sa-i pot spune asta. Atunci nu vroiam decat sa nu se mai simta mirosul ala ingrozitor de alge uscate.

Mi se termina tigara si eu nu sunt in stare sa construiesc o poveste in jurul pestilor care mor dupa ce au mancat 68 de banane. Sau erau 86? Un peste nu are cum sa manance 86 de banane, oricat de senina (a se citi limpede ca vorbim totusi de apa si nu de cer) e apa. Oare pestii nu-si doresc sa inoate prin cer tulbure?

Se termina bateria si eu nu reusesc sa spun ceva coerent desi e foarte clar ca vreau sa va povestesc de cat de albastru era cerul in acea zi de mai in care am atins prima oara Umbreluta. S-a desprins o bucata din coaja cand am atins-o. Am tinut-o in sertarul de sus al biroului timp de cativa ani sperand ca acea bucata de lemn o va aduce inapoi. Nu a facut decat sa-mi populeze biroul cu multi, multi, multi viermi dubiosi. Fiecare vierme purta numele ei. Se pierdeau prin scrisorile de la ea. La un moment dat au terminat de mancat toate paginile. Mai intai au mancat toate literele albastre, apoi au mancat toate cuvintele negre si deabia apoi au mancat toate paginile semnate cu “I”. Ma intreb si acum daca a avut si ea viermi. Oare viermii ei mi-au mancat toate literele negre, toate cuvintele albastre ca intr-un final sa manance toate paginile semnate cu “C”. As fi vrut sa va pot vorbi despre asta.

And Then What?

Filed under: Din viata — Gelu June 3, 2009 @ 23:05

La orice întrebare care are legătură cu viitorul meu răspund la fel La orice întrebare care avea legătură cu viitorul meu răspundeam la fel: “Mai întâi să termin facultatea şi apoi o să văd.” Acum pur şi simplu tac. Mai e mai puţin de două săptămâni până atunci şi cu cât numărul de pagini ale lucrării mele creşte (66 and counting) şi aplicaţia devine din ce în ce mai coerentă îmi dau seama că inevitabilul se va produce.

Luna trecută a fost ultima lună în care am plătit impozit pe salariu (asta dacă nu se revine asupra deciziei de a scuti programatorii de impozit). Mâine va fi ultima zi în care o să pot merge de dimineaţă până seara la BCU. Peste 3 luni voi fi nevoi să mă mut din cămin. Peste 12 zile (ceva îmi spune că mai devreme) voi fi doar un alt inginer care bea Timişoreana. Şi totuşi ce faci când ajungi în vârful unui munte? Ştiu, îţi setezi să ajungi în vârful unui munte şi mai înalt.

Acum 8 ani dacă mă întreba cineva la ce facultate vreau să dau le ziceam că la AC în Bucureşti. Nu le ziceam: “Mai întâi să iau BAC-ul şi apoi o să văd”. Nu e vorba că acum n-aş fi fost sigur că o să fiu inginer în Iunie 2009 dar continuarea e atât de puţin evidentă.

De fiecare dată când cineva îmi spune că pleacă la master în Olanda, Danemarca sau în oricare alt loc mă loveşte un sentiment de invidie, invidia că ei mai pot amâna încă doi ani răspunsul la întrebarea “And Now What?”. Ar putea fi un răspuns simplu. Ar putea fi “Mai multă bere şi mai multe călătorii” sau “Acum o să-mi iau casă şi maşină” sau orice alt răspuns evident, sau ar putea fi “Acum  pot merge în Filipine să fac un master pe Istoria Religiilor” sau de ce nu “Mă duc în Australia să fac poze la canguri”.

Nu ne place să avem viaţa controlată şi plănuită, dar totuşi ce facem  când putem face TOT ce am vrea? Găsim alte graniţe pentru acel TOT. Ne cumpărăm case în rate pe 20 de ani, ne înscriem la o altă facultate, ne căsătorim şi facem copii…

And then what?