O poveste trista

Azi in timp ce aliniam campuri in Flex mi-am deschis mailul si… One new mail.

        Dă-mi voie să-ţi spun o poveste tristă. Ştiu că e ciudat că-ţi scriu după atât de mult timp  dar…

        Dă-mi voie să-ţi spun o poveste tristă. De o săptămână mă prefac. Mă prefac o persoană bună, tandră, iubitoare… O săptămână şi mi-a ajuns. Cum pot unii rezista o lună, un an, o viată întreagă? Ce m-a apucat? Nu ştiu… părea ceva natural atunci.Eram hotărâtă să-mi iubesc noul mod de a fi aşa cum iubea Vişniec poezia, ca un hoţ de cai care-şi iubeşte calul furat. Asta era de fapt. Un cal lăsat de cineva la intrarea într-un bar şi pe care pur şi simplu nu l-a legat de nici un gard. Teoretic nu se cheamă furt. Erau nişte sentimente nobile lăsate nesupravegheate.

        Am simulat o oarecare pasiune pentru viaţă şi l-am scos din bar ca să-i arăt o stradă pustie pe care nu am fost niciodată. A căzut în capcană si m-a luat de mână şi am început să ne plimbăm pe strada pustie pe care el nu a fost niciodată. Am rostit cuvinte pe care nici nu ştiam că le ştiu, am povestit întâmplări pe care se aşezase praful, am vorbit despre nimic şi părea că locul meu e pe şaua lucioasă. Trăiam un clişeu într-un parc uitat de lume când am început să mă trezesc. Oricât de mult m-ar fi bucurat buzele lui parcă lipsea ceva. Am lăsat prea multe în spate ca să mă pot bucura pe îndelete de nişte braţe şi atât. Nu mă înţelege greşit, orice dar să nu mă înţelegi şi tu greşit. Am visat la un moment ca acela de când am început să simt ceva pentru colegul meu de grădiniţă. Tânjeam după fericirea luată din lucruri simple, după dimineţi banale, după dragoste…

        Am continuat să mă mint. Îmi doream prea mult să-i dau jăratec. Am crezut că mă pot educa, că pot să uit faptul că totul a început cu o minciună. Se pare că e adevărat ce se spune: oricât de multe ore de echitaţie ai lua nu ştii să călătoreşti până nu ai căzut prima oară de pe cal. Mă stiu însă şi mă tem că nu m-aş mai urca niciodată pe cal. Eu cred cu convingere că fie te naşti pe cal, fie mergi pe jos.

        Cum a fost săptămâna asta?  Eu cred că dacă nu e nimeni în pădure copacii nu fac zgomot atunci când cad. Aşa că hai să nu facem săptămâna asta să existe.

        Nu vroiam să-l pierd totuşi… eram pe calul şchiop şi vroiam să-l ţin în braţe şi mâine pe idiotul ăsta care m-a convins că trebuie să mă conving că eu sunt altfel. L-am luat de mână şi i-am şoptit:

acum voi fi a ta
auzi, voi fi a ta
dar ia şi tu calul cel şchiop
du-l şi tu în pădure, du-l şi tu undeva
şi trage-i şi tu un glonte în cap

        Acum te las, mă duc să-mi iau măgarul pe care l-am lăsat acum o săptămână legat de un stâlp.

 

Am vrut sa-i raspund la mail dar cine stie, poate are dreptate si daca nu e nimeni in padure copacii nu fac zgomot.

3 thoughts on “O poveste trista

  1. rrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrraaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaauuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *