Niciodata nu am simtit orasul asta atat de pustiu. Stau singur in barul hotelului si am o acuta senzatie de turist venit in vizita intr-un orasel de provincie. Padurile au ramas aici, podul e tot acolo, grupul scolar a devenit colegiu, familia mi s-a marit cu un nepotel dar… ce lipseste? Oamenii… Unii s-au casatorit, altii nu s-au intors inca dar pe mjoritatea i-am pierdut undeva pe drum in acesti 5 ani.
In drum spre “nicaieri” mi-am dat seama ca merg la fel de repede chiar daca nu am unde sa ajung. De multe ori am fost avocatul calatoriei in detrimentul destinatiei dar atat de putine ori m-am oprit sa ma bucur de drum. De ce ridicam panzele desi curentul ne va duce oricum spre tarmul acela?
Poate daca ai fi invatat sa te bucuri de drum, nu ai mai fi pus intrebarea de la final.
Write more often..
E din ce in ce mai greu sa stiu. Nu stiu de ce…. s-a pierdut ceva pe drum…