Insemnari

Niciodata nu am simtit orasul asta atat de pustiu. Stau singur in barul hotelului si am o acuta senzatie de turist venit in vizita intr-un orasel de provincie. Padurile au ramas aici, podul e tot acolo, grupul scolar a devenit colegiu, familia mi s-a marit cu un nepotel dar… ce lipseste? Oamenii… Unii s-au casatorit, altii nu s-au intors inca dar pe mjoritatea i-am pierdut undeva pe drum in acesti 5 ani.
In drum spre “nicaieri” mi-am dat seama ca merg la fel de repede chiar daca nu am unde sa ajung. De multe ori am fost avocatul calatoriei in detrimentul destinatiei dar atat de putine ori m-am oprit sa ma bucur de drum. De ce ridicam panzele desi curentul ne va duce oricum spre tarmul acela?