Acum cateva zile in fata interfonului era un tip frustrat care isi tot flutura portofelul in fata cititorului magnetic. M-am grabit si i-am deschis cu cartela mea. Ma asteptam sa-mi multumeasca. A preferat in schimb sa injure faptul ca nu a mers sa deschida fara sa scoata cartela desi obitnuse ceea ce vroia: usa s-a deschis. Din pacate e atat de simplu: nu conteaza ce avem, important e ceea ce nu am obtinut.
Vrem sa fim fericiti. Ne setam “roadmap-ul” ca sa obtinem asta dar din diverse motive niciodata nu urmam traseul pe care ni l-am trasat. Conteaza ca am ajuns cu cativa pasi inainte? Nu. E ca si cum ai ajunge sa vizitezi Viena in locul Bucurestiului si incepi sa te plangi ca tu de fapt vroiai sa te bucuri de naturaletea salbaticiei dambovitene si incepi sa te legi de detalii: e enervant sa stii cat mai dureaza pana vine metroul, lumea de acolo e incorsetata in reguli sociale si nimeni nu scuipa seminte pe strada…
Si totusi… ar putea sa puna mai multa sare in mancare.
Hei,
Legat de postul asta …cred ca ne caracterizeaza pe noi balcanicii starea asta de spirit negativista..Uite ma uit la francezi si sunt uimita cat de politicosi pot sa fie .de ex daca tocmai de apropii de o usa , francezul din fata nu o sa ti-o tranteasca in fata sta si te asteapta . Daca ii deschizi tu usa nu ezita sa iti spuna “Merci”…ciudat nu ?…pana si vanzatoarele din carrefour sunt ciudate …cand isi intalnesc la casa vreun amic , se oprest din munca …si intreaba “ca va?”… si mai ciudat nu ?
Ana, sa nu exageram. Si la noi in mod normal lumea face mici gesturi de politete, cel putin oamenii cu care ma inconjor. Nu mi se pare ciudat nimic din ce ziceai ca se intampla prin Franta pentru ca le-am regasit si in viata mea de zi cu zi. 🙂 Oricum, have fun acolo 😉