Insemnari

Inchideam usa in urma mea cand am reusit sa identific a 784-lea moment care a dus la Gelu cel de acum.

Eram in clasa a 11-a singur cu mingea de baschet prin lunca si aruncam in nestire la cos in momentul in care o tipa pe care o stiam mai mult din vedere s-a asezat pe iarba si a inceput sa ma priveasca. Nu stiam despre ea decat ca e in corul bisericii si ca la un moment dat am impartit aceiasi masa, ea fiind singurul om care bea suc intr-o multime de bautori de bere. Nimic mai mult. Poate doar faptul ca o vedeam tot timpul la bratul unui tip cu care se potrivea.
Dupa ce am terminat “partida” m-am asezat langa ea si am inceput sa vorbim despre nimicuri si despre faptul ca s-a certat cu el si despre… Nu stiu de ce am trecut peste podul suspendat peste Moldova si am ajuns pe stancile din mijlocul apei dar imi aduc aminte ca mi-au sarit in ochi sfarcurile ei in timp ce statea intinsa. Incepuse sa se planga despre faptul ca el nu o mai intelege in momentul in care mainile mele se jucau cu sanii ei in asteptarea unei palme care sa ma izbaveasca de momentul de regret ce va urma.
Sarutul a venit de la sine la fel ca si coltul intunecat din parc in care ne-am retras pentru a continua sa o ascult (s-a dovedit ca nu a fost destul de intunecat sau indepartat dar asta e total alta particica din Gelu).
A doua zi ne-am intalnit din greseala in acelasi colt de oras si salutul a fost destul de ciudat pentru amandoi. Dupa cateva luni ea s-a maritat cu tipul care nu o intelegea. Acum cateva luni am intrat in magazinul in care ea era vanzatoare si am avut o conversatie ieftina despre vreme si facultatile pe care le urmam. Cand am inceput sa scriu postul asta nici nu imi mai aduceam aminte cum o cheama. Acum ma plimb singur prin toamna intr-un metrou care nu ma duce nicaieri.