Da, e vorba de Curtea Berarilor. De ce va zic asta? Nu ca sa le fac reclama negativa (au crescut si ei din pacate) ci… pentru ca asa am fost sfatuit. Inceputul: 10 minute pentru meniu. 20 pentru bere. 20 pentru tacamuri dupa ce aveam pizza in fata. Sfarsitul: am plecat dezamagiti luand tot restul pe care l-a adus. Concluzia?
Cateodata mi-e greu sa inteleg de ce lasam cei 10-20-30 %. Ciudat e ca ne plangem apoi ca dupa fiecare despartire devenim mai insensibili, ca ne pierdem din romantism. Cum sa nu se intample asta daca lasam la sfarsit mai mult decat era nevoie. Calculul toretic ar trebui sa fie simplu: o luna de sarutari = 1 zi de regrete/remuscari/amintiri. Din politete/bun simt mai lasam pe masa si placerea de a sta in iarba, bucuria sarutului in ploaie, entuziasmul sarutului pe frunte.
yeah, like life was math :-j.
Tu nu stii sa judeci lucrurile la nivelul la care sunt.
A intarziat omul la masa. Atat! 🙂
Eu cred ca problema e ca ne plangem. Ar trebui sa intelegem ca iubim sa iubim cu tot ce aduce asta (mai ales indragostirea si durerile si mai putin fericirea). Si sa nu ne mai zgarcim atata la bacsis. N-o sa fim mai saraci din cauza asta. Din contra.
orice moneda are doua fete Gelutzule.
take it or leave it 🙂
si… nu intotdeauna fata buna se echilibreaza cu fata rea a unei aceleiasi monede…
nu ti s-a intamplat niciodata sa nu ai sa ii dai bacsis cuiva caruia chiar ai fi vrut sa ii dai?
important e sa tii echilibrul in tine. 😛
Suma pentru bacsis e irelevanta. Si eu sunt de acord ca serviciile proaste nu merita bacsis. Din cate am vazut, in Franta nu se lasa, deloc. Desi serviciul a fost ireprosabil,si asta nu se intampla la o locatie cu pretentii.