Acum o luna citeam un post care m-a intristat putin pe vremea aceea. Daca m-ar intreba cineva daca ies la bere cu colegii de servici as spune fara sa ezit ca da, mai iesim. As pune asta pe faptul ca ma inteleg foarte bine cu majoritatea si mai socializam si “dupa program”. Daca intrebarea vine dupa un astfel de post si intrebarea initiala e “La ce firma ziceai ca lucrezi?” parca… Ca si voi ceilalti si pe mine ma deranjeaza sa fac un lucru pentru ca asa fac “ceilalti” de “felul tau”.
Sa luam de exemplu cazul urmator: ea si el la Paris. Tour Eiffel. El scoate inelul si o cere in casatorie. Intoarsa acasa ea foarte entuziasmata incepe sa-i povesteasca unei colege ce a facut in weekend. “Ghici unde m-a dus in weekend?”. “Nu zi ca la Paris sa te ceara de nevasta in Tour Eiffel?”. Emagineaza-ti fata tipei si zambetul cazut. Vroia sa creada in continuare ca a dus-o la Paris sa o ceara de casatorie ca asa a simtit, ca e indragostit si stia ca ea isi doreste, nu pentru ca “asa se face”.
Sa ramanem putin in aceiasi zona. Ea foarte fericita ca El a agatat-o, sa zicem, in tren. “M-a vazut, m-a placut, si-a luat inimia in dinti si… acum suntem fericiti dupa 6 luni…”. Sunt oare singurul care crede ca viziunea tipei asupra celor 6 luni s-ar schimba daca ar afla ca tipul de fapt e un “agatator in serie” in tren si la fiecare calatorie cu trenul, inainte sa o cucereasca, incerca sa agate pe cineva?
Ma repet: ne place sa credem ca noi suntem mai speciali, ca suntem singurii care gasim biletele sub perna, singurii care primim flori in metrou, singurii care primim mesaje de la celalalt care se afla la 3 metri de noi.
aşa-i 🙂
cred însă că e mai important cât de special te simţi mai mult decât cât de special te văd restul de “unici” din jur. nu? 😀
asta pentru ca fericirea noastra depinde de cum e ea perceputa de ceilalti. pentru ca o bucurie e si mai mare cind o rostim din nou pentru altii, pentru ca sa te lauzi e magnific. cu exceptia momentelor cind ti se raspunde sec “asa, si?” sau, si mai rau “mie nu mi se pare cine stie ce”. trebuie se invatam sa ne bucuram singuri, doar noi cu noi insine. si atunci n-ar mai conta ca faci parte dintr-un standard, dintr-un cliseu. pentru ca pina si acel cliseu e pur si simplu magic pentru fiecare, individual.
iubirea nu i cliseu. e rara.
“Nimic nou sub soare”…Ei, bine, da…oamenii se iubesc de la inceputul lumii, lumea exista…demult. Nu ai cum sa mai fii original…Original esti in modul de a simti si de a primi anumite gesturi, chiar daca ele au fost facute si de atatia altii inainte. Pentru tine insuti/insati esti un/o original/a si traiesti momente unice. De ce e asa important cum percep cei din jur ce ti se intampla?
Daca iubitul te-a cerut in casatorie la Paris, ok…pentru tine e unic momentul; ce conteaza ca acolo a cerut-o si Tom Cruise pe Katie?!