Oda (in metru antic)

Nu credeam sa-nvat a muri vrodata;
Pururi tânar, înfasurat în manta-mi,
Ochii mei naltam visatori la steaua
Singuratatii.

Când deodata tu rasarisi în calea-mi,
Suferinta tu, dureros de dulce…
Pân-în fund baui voluptatea mortii
Neînduratoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele marii.

De-al meu propriu vis, mistuit ma vaet,
Pe-al meu propriu rug ma topesc în flacari…
Pot sa mai renviu luminos din el ca
Pasarea Phoenix?

Piara-mi ochii turburatori din cale,
Vino iar în sân, nepasare trista;
Ca sa pot muri linistit, pe mine
Mie reda-ma!

3 thoughts on “Oda (in metru antic)

Leave a Reply to diana Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *