Trenul…

Zilele trecute am descoperit “primul roman romanesc publicat pe blog”. Trenul foamei. Imi este destul de cunoscut trenul respectiv… Iasi – Timisoara. Am foarte multi fosti colegi care merg cu el spre Iasi sau Cluj si oricum nu difera prea mult de trenul pe care il iau si eu spre Bucuresti. Despre “roman”… multe ghilimele. Un “capitol” pe zi… nu stiu daca sunt inca nostalgic dupa capitolele de roman de 40 de pagini (ce vremuri cand eram in stare sa citesc Fratii Karamazov) care aveau cap si coada, dar mi se pare mult spus “roman”. Totusi e ceva. Cred ca daca ar fi fost mult mai mare nu ar fi stat prea mult sa le citeasca (cati dintre noi citim posturile mai lungi de 4 paragrafe).

Trenul e locul perfect de scris povestiri. Atunci cand calatoresti pe bancheta de patru persoane cu un veteran si un elev la liceul de muzica sau cu o vanzatoare in Gara de N care s-a visat balerina si cu batran de 32 de ani sansele de a reusi sa reeditezi capodopera lui Papini cresc considerabil… Lucrurile se schimba putin atunci cand o tiganca te ia in brate pentru ca concubinul sa iti poata fura portofelul din buzunarul de la spate dar, cine sta acum sa-si aminteasca de vanzatorii de telefoane si de nebunii scapati de la Socola.

6 thoughts on “Trenul…

  1. nu stiu de ce zici asta, eu incerc de fiecare data cand sunt pe tren sa scriu ceva, si ma blochez cand vad oamenii in jurul meu. acum circul rar cu trenul, dar tot incerc…

  2. Eu am citit doar ultimul post (aka Misu). Yuck! I mean… yuck! Exista reviste pentru asta si au si poze…

  3. Oricum ar fi, nimic nu se compară cu senzația de a merge cu trenul.Tocmai situațiile de genul ăstora îl fac incitant, captivant, interesant și ieal pentru vârsta și speranțele noastre.

  4. “Penibil”/”Patetic” e o descriere mai buna. 😀
    Esti tu prea indulgent ’cause you’re blogging too.

    Btw, pot sa iti vand o poveste? (Se putea intampla si in gara, dar…) Pe strada pe care stau (cu chirie) trece tot timpul o ‘homeless’ care nu tace niciodata din gura. Tipa despre pensii, despre medicamente, despre hoti, despre politie. E caz de spitalul noua si daca ai trece cu un copil pe langa ea te-ai da la marginea trotuarului si l-ai lua de mana. Aseara cand m-am dus acasa, prin zapada, in loc sa tipe (si o tot aud de vreo 2-3 ani)… canta. Needless to say, avea o voce incredibil de cool.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *