Insemnari

“Suntem cu totii niste sarlatani: supravietuim problemelor noastre”
Emil Cioran

Am adesea un sentiment de frica, ma tem ca o sa fiu descoperit. Ca va realiza lumea cum sunt defapt, ca nu sunt nici atat de destept cum imi place mie sa arat, nici atat de manierat, nici atat atat de “romantic”, nici atat de…

Acum de exemplu sunt la BCU si ma tem ca “custodele” isi va da seama ca nu am venit aici ca sa invat, desi uneori am deschise cursurile, si ma va da afara pentru a lasa loc unor studenti mai studiosi… De fiecare data cand cer o carte “pur si simplu” ma astept sa ma refuze pe motiv ca nu are legatura cu examenul la care ar trebui sa invat. Mi-a fost frica atunci cand am cerut cartea de sah impreuna cu o carte de SPM sau dictionarul etimologic cand teoretic invatam pentru TS. Cu toate astea… inca stau la sala 7 cu o carte de Cioran langa.

In fata mea e o tipa cu care m-am intalnit de fiecare data cand am venit aici. Am ajuns chiar sa ne salutam, am facut si cunostinta… Probabil crede ca sunt un om constiincios care invata din timp pentru examene si ca am facut cunostinta cu ea doar din… politete… Mi-e frica sa nu afle ca am mai facut asta de cateva ori, ca am mai intrat in vorba cu tipe venite sa invete si ca oricum sunt un alt baiat care ar profita de naivitatea ei.

De fiecare data cand intru intr-un magazin si am rupsacul in spate ma astept ca la iesire sa vina cineva de la paza si sa ma duca intr-o camera obscura unde sa se dovedeasca ca nu sunt viitor inginer ci doar un hot ordinar. De 2 ori m-au oprit, s-au uitat in rupsac, si-au cerut scuze si m-au lasat sa plec. S-au uitat atat de superficial… ar fi trebuit sa vada ca in ciuda bonului care atesta ca am cumparat cele 4 beri, 2 peteuri, kilogramul de lamai si sticla de apa eu furasem din bun simtul celorlalti, am luat mai multa atentie decat se cuvine din partea clientei din spate, am sechestrat privirea vanzatoarei de cozonaci… Dar ma lasau sa plec…

Probabil ca unii dintre voi care mai citesc posturi in care enumar carti, autori, citate, aforisme ma considera ca si cum as fi un om relativ “citit”. Va zic eu ca nu e asa. Tot timpul mi-a fost frica in momentul in care intram intr-un schimb de idei pe baza unei carti ca celalalt isi va da seama ca chiar daca o citisem nu am inteles nimic, ma asteptam sa strige in gura mare: “Nu ai nici cea mai mica idee!”. De fiecare data cand am zis ca as fi preferat sa stau legat in pestera lui Platon cineva sa ma traga de urechi si sa-mi zica: “Aristotel…”. Nu conteaza la cine e adevarul… conteaza cat de sigur esti pe el.

Acum e mai bine… nimeni nu mai are o parere “prea buna” despre mine (ma incadrez cu brio in medie), in liceu insa era alceva… Dupa nationala de fizica eram privit ca un mic geniu in targusorul meu. Eram la biserica intr-o vineri seara si parintele inainte sa ma miruiasca i-a spus domnisoarei de langa mine: “Uite, el e cel mai bun fiziciam din Bucovina!”. Eu m-am blocat… de frica… daca ea ar fi inceput sa ma intrebe de legile termo-dinamicii si eu nu as fi stiut sa-i zic nimic si as fi recunoscut ca eu am ajuns cu nororoc la Satu-Mare… ca eu nu stiam decat probleme… in care daca ti se da a, b, c si se cere d atunci imparti si aduni pana da ceva logic… din fericire s-a uitat la mine si a zambit…

Inainte sa avem cartele de acces in cladire ma asteptam sa fiu oprit de tipul de la intrare si sa ma intrebe ce caut acolo: “Nu stii ca aici e cladire pentru oameni mari? Oameni inteligenti si bine pregatiti! Tu ce cauti aici?”. Nu as fi stiut ce sa-i raspund si m-as fi intors din drum si as fi sunat la birou ca sunt bolnav… si as fi incercat si a doua zi, cu speranta ca nu voi fi demascat. Acum e mai usor: am cartela magnetica ce ma ajuta atat de bine sa ma ascund, o dovada a autenticitatii mastii.

Deci da… sunt un sarlatan. Eu nu sunt Gelu. Sunt Gheorghe. Incerc sa ma ascund dar la un moment dat cu siguranta isi va da toata lumea seama. Pana atunci ma fac si eu ca ploua, se fac si ei ca au umbrela la ei.

Al vostru,
Gelu