Insemnari

Sah

Filed under: Uncategorized — Gelu December 15, 2007 @ 15:21

Am avut un prieten care pe la 15 ani a devenit pasionat de jocul de Sah. Cred ca incerca sa gaseasca un mod prin care sa-si demonstreze inteligenta. Din pacate prima partida a fost una dezastruoasa: a luat mat in 3 mutari de la fratele lui. Stiti si voi mutarile..  negrul isi misca pionii din fata nebunului si calului de langa rege iar albul ataca cu regina. Ca orice lucru de inceput aceasta partida l-a fascinat, dorind sa faca si el asta. Si-a dat seama in scurt timp ca astfel de mutari nu pot fi intalnite decat la meciuri foarte dezechilibrate si ca sansele sa gasesti pe cineva care sa se lase atat de descoperit sunt minime, asa ca dupa cateva zeci de partide pierdute din cauza inceputurilor "pasionale" (tinea atat de mult sa-si aduca regina in H5 incat nu observa calul ajuns in F6, iar odata pierduta regina nu avea puterea sa continuie sa lupte).

Dupa inceputul "romantic" a realizat si el faptul ca jocurile de sah se castiga in timp, fiind foarte importante inceputurile si modul in care le abordezi. A inceput sa mizeze pe sigurata asa ca adopta din ce in ce mai des apararea Siciliana, intrand cu calul in joc inca de la inceputul meciului si facand spatiu in jurul regelui si a reginei. Cel mai trist moment al partidei era cand isi sacrifica, pentru o mai buna pozitie ofensiva, calul in D4, desi ajungea adesea cu nebunul pe A5, sustinut de dama pe A3 si cuflancul advers descoperit. Adversarii se repetau dar partidele erau aceleasi… entuziasmul inceputului la fel de mare, sacrificiul inevitabil dar… cand se ajungea la jocul de mijloc, de tatonare, de intelegere a adversarului si de a incerca sa prevada miscarile lui, eventual miscarile amandurora, se precipita… Stia foarte bine ce trebuie sa faca odata cucerita zona dintre A3 si D5 dar variantele sigure oferite de Paulsen si Scheveningen nu erau de loc pe gustul lui. Prefera atacul, atat de sec numit Steinitz, in care aducea la atac si turnul din H1, astfel expunandu-si foarte mult regele, mai ales dupa plecarea reginei pe flancul stang. Dupa cum e lesne de dedus, de ce cele mai multe ori pierdea meciul in timp ce pregatea atacul decisiv. Apararea nu era punctul lui forte.

Pe la 18 ani s-a hotarat sa-si maturizeze si el stilul de joc schimband putin tactica, folosind apararea Rusa, atat de des folosita de mari maestri precum Boleslavski, Mikenas, Dunkelblum (avea o tabla de joc dedicata doar simularii jocului disputat de acesta in 1957 la Dublin impotriva lui Pachman). Prima partida in care a folosit aceasta tactica a fost una total diferita fata de cele jucate pana atunci. A castigat regiuni care pana atunci parea atat de greu de abordat, fara a fi nevoie de sacrificii, a dat si a primit sah de nenumarate ori fara a se simti insa amenintat de iminenta unui mat, la un moment dat a inceput chiar un joc in paralel (vechea lui tactica) pe care l-a terminat relativ repede, a facut scimburi avantajoase pentru ambii… Dar, intr-un moment al jocului in care nu se gandea la vreun sfarsit, si-a dat seama ca ar vrea sa experimenteze si alceva (auzise lucruri atat de frumoase despre varianta deschisa Tarrasch, despre cea inchisa Cigorin, despre deschiderea Ponziani si cea Scandinava) asa ca si-a dus regele in E4, l-a blocat cu pioni, si a asteptat sfarsitul…

Inevitabilul s-a intamplat: sah de la pionul din D5, in timp  ce F-ul era acoperit de un turn negru iar in E5 batea un cal din G6.

De atunci… trece peste incepuri…  nu prea ii pasa de aparare… iar sfarsiturile… nu s-a pregatit niciodata.

No Comments »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment