Ce zi de toamna. Acum e doar o zi posomorata. Ieri a fost insa mut mai mult decat atat… a fost o zi in care te-ai fi asteptat ca toate lucrurile rele sa ti se intample. In care nu te-ai fi mirat daca ti s-ar fi intamplat cea mai mare nenorocire. Pt mine nu a fost decat o continua asteptare in statia lui 41. Dimineata 40 de minute in ploaie. Seara 20. Ploaia era mai subtire. Atat doar… sunt putin dezamagit, ma asteptam la mai multe de la acea zi. Poate si-a dat seama si toamna ca e 22.
Acum ceva timp intr-o zi de vara in care ploua fara oprire am lasat o domnisoara sa mearga prin ploaie pana la metrou… Atunci am luat-o ca o dovada a faptului ca imi dau si eu seama ca “nu e greu sa cuceresti pe cineva(mai ales cand ai o umbrela in mijlocul furtunii), ci mai greu e dupa“. Lucrurile cred ca stateau insa altfel: imi era frica de ce se va intampla dupa ce ii voi tine umbrela.
Aseara o situatie asemanatoare: o roscata cu ochi verzi in acelasi 601 ca si mine. O ploaie de toamna mai intensa ca niciodata zilele astea. Coboram amandoi, ea chinuindu-se cu o geanta prea mare pentru ea. Mi-am dat seama ca nu are de ce sa-mi fie frica asa ca i-am dus umbrela deasupra capului si i-am zambit: “Pot sa-ti tin sa nu te ploua?”. Putin surprinsa mi-a multumit. Am rugat-o sa ma lase sa o ajut cu geanta dar nu a vrut asa ca am lasat-o sa se descurce. Am condus-o pana in fata caminului ei unde urma sa se chinuie cu ea pana la 4. Ne-am zis pa, ea multumindu-mi din nou si am mers sa ma intalnesc la o bere cu o persoana pe care acum doi ani o veneram, carea cum un an m-ar fi facut sa tremur daca o vedeam si care acum… imi aduce amintiri frumoase. Ne-am schimbat, ne schimbam, iubim altfel, gandim altfel, avem alte nevoi.
E trist Bucurestiul in astfel de zile. E atat de gri si posomorat. Poate e doar o favoare pe care o face si el verii.