Insemnari

Lacrimi de toamna

Filed under: Uncategorized — Gelu October 13, 2007 @ 23:04

A venit toamna. Am stabilit lucrul asta acum cateva saptamani. Acum insa e din ce in ce mai clar. Ploua. Si ploua. In fata caminului era o domnisoara care plangea in ploaia. Si plangea. Si ploua. Nu stiu ce as fi putut face… i-as fi dat umbrela mea dar nu cred ca ar fi ajutat la ceva. Nu cred ca o deranja ploaia. Cred ca o bucura. Nu se simtea singura. Alceva? Sa-i fi spus ca asa sunt toti? Niste porci, niste nenorociti, niste nemernici. Nu cred ca ar fi ajutat-o. Sa ii ofer o imbratisare? Ar fi speriat-o.

Niciodata nu m-am priceput sa consolez. Acum cativa ani (6 ani) eram la liceul militar din Campulung sa ma intalnesc cu o domnisoara draga mie si… a sunat telefonul: ii murise bunicul la care a stat pentru cativa ani. Incepuse sa planga. Foarte rau. Eu statuam langa ea si… "Condoleante. Imi pare rau!". Mai mult… nu stiam ce sa zic. Ce sa fac. Toti colegii ei au venit langa ea sa o consoleze. Eu stateam langa ea… nu stiam ce sa fac. Eu venisem acolo sa o cuceresc. Sa o sarut. Nu ma asteptam la asa ceva.

Cel mai naspa e insa atunci cand tu esti cel care ii provoaca lacrimele. Atunci nu stii ce sa faci. Eu unul ma blochez. De fiecare data cand am facut-o sa planga in fata mea nu am facut decat sa stau acolo ca un bou si cel mult sa zic: "Eu in locul tau m-as da dracu". Eventual sfaturi despre cum ar putea cucerii pe alcineva.

5 Comments »

  1. De cele mai multe ori, consolarea nu stă în cuvinte, ci mai degrabă într-o îmbrăţişare şi o asigurare tacită că eşti acolo, lângă celălalt.

    În ceea ce priveşte lacrimile provocate de tine, de cele mai multe ori e cel mai potrivit să te retragi, ca semn de ruşine şi părere de rău. Aşa îi laşi ei loc de respirare şi acomodare cu ideea porcărioarei pe care i-ai făcut o.

    Oricum, nu există reţete. Vezi tu cum e mai bine. :)

    Comment by Lolita — October 14, 2007 @ 13:05

  2. toamna e mai tristă când eşti singur şi ai prea multe decizii de luat… :(

    Comment by miChou — October 14, 2007 @ 14:07

  3. Da, pana si deciziile acelea de care aminteste miChou par a fi mai simplu de luat cand e soare afara…Toamna are ceva trist in ea.

    Comment by Silvia — October 14, 2007 @ 14:24

  4. Mie îmi pare că toamna are multă personalitate. Nu e tristă, dar mai degrabă e înţeleaptă într un fel bătrânesc şi prin asta cheamă la introspecţie. E tristă dacă noi suntem trişti în adânc. Toamna ne aduce faţă în faţă cu demonii noştri adormiţi, invers faţă de felul în care primăvara ne exaltă demonii de la suprafaţă, cei hormonali, cei superficiali.

    Comment by Lolita — October 14, 2007 @ 15:08

  5. Eu nu cred ca exista oameni care sa nu fie tristi in adanc; macar putin, toti suntem tristi, si ironic, cei care sunt cei mai veseli la exterior, cred ca sunt mult mai tristi in interior. Dar e posibil sa ma insel :)
    Va doresc o toamna frumoasa :)

    Comment by Aura — October 15, 2007 @ 10:34

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment