Insemnari

Ieri am fost la dentist din nou. Din pacate am uitat lucrul asta la pranz cand m-am infructat cu un meniu de la KFC, cu tot cu sosul de usturoi afererent, asa ca la 8 fara ceva eram in cabinetul de langa Nicolae Grigorescu avand senzatia ca undeva prin plomba mea temporara se gasesc urme ale dezmatului culinar. E evident ca in lipsa de scobitori (ar fi atat de anormal sa existe asa ceva in sala de asteptare de la dentist, mai ales pentru cazuri disperate, ca cel prezentat mai sus?!?!) am incercat sa “save the day” folosindu-ma de instrumente traditionale. (mentionez ca in cadrul acestui proces complex nici un obiect strain, sau membru superior, nu a fost introdus in cavitatea bucala). Nu am avut noroc, asa ca m-am urcat pe scaunul aferent operatiilor ce vor urma avand fluturi in stomac.

Si distractia a inceput… Pentru inceput “some small talk”: “Si, de data asta nu a mai venit prietena ta cu tine?” “Nu, nu a putut” … continuand cu discutii locative (intelegeti voi, despre unde stau, ce camin e, cum e, cat a stat ea in camin), ca intr-un final sa purcedem… La inceput a fost o perioada de tatonari. Inarmata cu “o spatula” a inceput sa exploreze cele mai indepartate locuri ale orificiului meu bucal, acum fiind momentul sa descopere oripilantul dezmat culinar. A trecut de molarii vizati… e posibil sa fi scapat. Fie nu aveam nimic, fie nu a vrut sa ma puna intr-o situatie penibila si sa scoata bucata de pui si sa mi-o arate: “De asta mi-esti?”.

Dupa momentele de tatonare trebuia sa ia cariile in piept asa ca, inevitabi : “Cu sau fara anestezie”. Barbatul din mine cerea un raspuns categoric: “Fara, ca sunt barbat si pot suporta orice durere. Razboinicii daci erau anesteziati inainte sa fie loviti in piept de proiectilele catapultate de romani? Moldovenii mei credeti ca erau iertati de durerea provocata de sulitele otomane? Atunci cum credeti ca eu pot sa fug de…”. Cei 16-17 ani pe care mi-a zis colega ei ca ii am cereau un raspuns mai ponderat: “Da, va rog! Sunt mic! Nu vreau sa doara”. Compromisul gasit a fost lesne de inteles: “Cum credeti dumneavoastra”.

Se pare ca ea m-a vazut “mai barbat” decat colega ei asa ca am inceput fara anestezie. Distractia de-abia incepuse. Cele doua “picamere”, aspiratorul, bucatile de vata… Dupa 10 minute am tras amandoi concluzia ca cel mai bine e totusi cu anestezie asa ca am privit-o cum a bagat seringa cea lunga si rece in gingie, asteptand amandoi impreuna sa amorteasca… si a amortit… Distractia a putut apoi continua.

Avand instrumentele enumerate mai sus “bagate” incepe doamna Daciana sa-mi povesteasca ca a fost ieri la “4 luni, 3 saptamani si 2 zile” si m-a intrebat daca l-am vazut si eu. Reamintesc ca aveam gura “ocupata” asa ca am dat din cap ca da. Evident ca discutia nu s-a oprit aici, si in timp ce-mi poliza creeri imi spune ca a vazut si “California Dreaming” care i-a placut mult mai mult. “Si tie ti-a placut mai mult California Dreaming?”. Fac semn ca nu… am starnit o mica revolta. Cum, mi-a placut mai mult 432? Din nou fac semn ca da… Incepe sa-mi spuna ca ea defapt vroia sa vada o comedie romantica si poate de asta nu a impresionat-o filmul de la Cannes si ca… “Si totusi, nu ti-a placut mai mult California Dreaming?”. Oare la ce se astepta? Sa ii murmur motivele pentru care cred ca filmul lui Mungiu e mai bun decat filmul lui Nemescu? Sa ii explic ca momentul mesei “in familie” e demna de “Cantareata Cheala”, ca drumul haotic de la sfarsit e o calatorie initiatica, ca… toate astea in timp ce-mi vibra tot capul si aspiratorul ala imi sorbea toata imaginatia?

Sar peste discutia dintre o fosta studenta la stat si un student la particular ca sa trag concluzia: am o noua plomba.