Sinceritate?

Nu zau.

Acum ceva timp eram cu cineva care mi-a zis ca daca o voi insela ne vom desparti in clipa urmatoare dar ca ar vrea ca indiferent ce se intampla sa fiu sincera cu ea. Ca apreciaza cel mai mult sinceritatea la un om. 🙂 Ok… s-a intamplat sa… e usor

Intr-un final m-a lovit sinceritatea. Mi-a cerut un discurs de o ora. Cum am putut sa fac asta? Dupa ce… cum am putut sa… stiti voi! Old same, old same…

A doua zi mi-a adus un super cadou. Pt ca am fost sincer? Nu! Ii era frica.

Din pacate asta e un caz fericit. De obicei sinceritatea “nu e rasplatita”. Daca faci o greseala cel mai bine e sa o pastrezi pentru tine. Nu faci decat sa ii faci pe ceilalti sa sufere degeaba daca te loveste o criza de sinceritate. Nu isi are sensul!

Toata lumea isi doreste “sinceritate” din partea celuilalt dar defapt nu-si doreste decat sa fie mintit frumos. Sa ii se spuna de roz si verde, sa i se spuna ca totul va fi bine, sa ii spuna cu o zi inainte sa moara ca va trai inca 50 de ani. Nu vrem decat sa traim intr-un turn de fildes.

[Update] In astfel de momente nu-mi place sa am dreptate, dar… Am iesit putin. O tipa cu lacrimi in ochi: “Cand?!?!”. El: “Dar si tu te-ai culcat cu altul”. Nu ar fi fost mai bine daca se duceau in camera de camin si faceau dragoste decat sa vorbeasca despre lucruri trecute.

[cat de cat ontopic]

4 thoughts on “Sinceritate?

  1. ba nu, ne trebuie minciunile celorlalti ca sa ne convingem de adevarul minciunii noastre, e ca o confirmare, de care musai avem nevoie … una peste alta eu cred ca toate sunt bune la vremea lor, si sinceritatea, si minciuna, si inselatul si fidelitatea, eu nu as astepta altceva de la el, voi?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *