Am/s-a tot scris despre fericirea lucrurilor simple. Cu toate astea nu pot sa nu raman lipit de geamul tramvaiului cand vad o fetita de 12 ani imbracata in zdrente care deseneaza pe asfaltul din fata case darapanate o fata cu par galben-mov-albastru, admirata de 3 aurolaci care sug din seva pungii cu aurolac, mai ales ca imaginea copilei imbracate cu o rochie roz de la Miniblu care plange in Plaza ca nu gaseste la Sarabanda o posetuta care sa se asorteze cu paltalonasii de la Alabala e inca vie.
Te intrebi inevitabil pe ce parte a baricadei vrei ca viitorul tau copil sa fie.
dupa cam două zile petrecute cu balurii soră’mii (în număr de trei fete şi un proaspăt junior 😛 ) pot afirma cu convingere că „baricada” asta are foarte multe feţe. cam atâtea feţe câte are natura umană. sau hai, treacă de la mine, de radical din 2 mai puţine feţe 😛
iar despre ce parte a sa ţi-ai dori să se afle viitori tăi copii… eu încep deja să mă întreb dacă voi fi în stare să fiu un părinte suficient de bun cât să pot să îmi cresc copiii în aşa fel încât să nu ajungă asemenea fetiţei din Plaza.
[PS: dacă am sunat bătrân şi/sau demodat, îmi asum toate consecinţele]
Mai bine demodat decat sa-ti cresti, mai degraba sa nu-ti cresti, copilul in stilul multora din parintii moderni.
Da, miChou, stiu ca sunt foarte multe fete ale baricadei… si astea sunt doar extremele si “pb” o sa fie de care se va apropia…