Dramele din spatele listelor

Un elev de clasa a VIII-a din localitatea suceveana Dumbraveni a murit dupa ce a fost batut de doi colegi, in scoala in care invatau. Florin Costel Anton nu le-a spus parintilor de bataia primita, de teama agresorilor, si a murit, dupa cateva zile, la spitalul din Iasi.”.
Asa incepe sec un articol ca oricare altul din Libertatea. Asta e esentialul: o noua victima a violentelor din scolile romanesti. Un articol mai complet gasiti in Monitorul de Suceava (un alt articol aici). Nu vreau sa devin un alt reporter “de la ora 5” dar astfel de tragedii trec prea repede pe langa noi… Nu mai suntem “afectati” de astfel de stiri seci, nimeni nu se gandeste la drama omului din spatele hematomului provocat de “corectia” aplicata de doi “baieti grijulii”. Nu vreau sa reiau povestea dar nu pot sa nu ma gandesc la mine cand aveam si eu 16 ani si eram elev la un grup scolar din localitatea suceveana Gura Humorului si timp de cateva saptamani mi-era frica sa merg prin oras de frica unor “baiatasi” care aveau ceva impotriva faptului ca “ma combinasem” cu fosta prietena a unuia… in cele din urma am scapat din acea poveste nevatamat, dar oricum la 14-18 nu e greu sa intri intr-o altercatie. Odata am fost pur si simplu oprit de doi… “baieti” si mi s-a dat un pumn pur si simplu… nu stiu de ce… cred ca au luat si ei o bataie mai serioasa apoi de la fratemiu dar nu asta conteaza acum…

Ce a fost in mintea lui Florin Costel Anton dupa ce si-a incasat bataia “bine meritata” (doar jignise o fata – si aici ma simt in dese randuri)? A fost frica de a spune cuiva, ca apoi ar rade eventual lumea de el ca “si-a luat-o”, frica de a merge la doctor sperand ca “o sa treaca” doar ca sa nu afle parintii, apoi profesorii si in cele din urma agresorii sa fie “mustruluiti”, urmand razbunarea… Noaptea de dupa incident probabil ca a fost lunga… urma sa implineasca 16 ani… Ziua si-a sarbatorit-o mancand tort, cu blatul prea gros si prea putina frisca probabil, si ducandu-se la camp. Dupa 4 zile a murit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *