Insemnari

Invatand…

Filed under: Uncategorized — Gelu January 19, 2007 @ 04:27

E ca si cum ai sta pe marginea balustradei si ai privi in gol peste varful a mii si mii de brazi si te intrebi daca capul tau ar lovi ceva inainte de a se strivi de stancile de jos. Apoi vezi un porumbel ajuns prin nu stiu ce minune la 1600 M si iti dai seama ca pe culoarul tau de zbor, neprogramat dinainte, ar putea aparea porumbelul acela gri care probabil ca si-a programat zborul cu cateva saptamani inainte. Asa fac toti porumbeii. Din cand in cand ii mai vezi sarutandu-se pe bancile intunecate din parc sau tinandu-se de mana pe cate un pod suspendat. Suspendat… si asta ar fi o sulutie… un pendul suprarealist, care adesea se confunda din diverse motive care imi sunt straine cu supra-matematica, care sa aiba o miscare sinusoidala intr-un plan normal la suprafata pamantului. Clar.. asta e soulutia… va trebui insa sa vedem la ce.

Doi cercei albastri de culoare verde. Nu e prea sinusoidala miscarea dar niciodata nu am fost prea bine in stare sa recunosc culorile… mai ales albastrul de verde. M-am luat cu vorba si am uitat de zbor si mai ales de ce am ajuns aici. Cred ca din cauza mapei galbene cu o eticheta pe care sunt scrise cuvinte obscene intr-o limba profana. Prea multe cuvinte pentru a descrie niste dungi negre, o bretea neagra, un tricou alastru, o fusta maro si niste cizme oribile. Sa nu uitam de zambet si de lumina de la geamul de la 5. E intredeschis si se vede alarma de incediu. Acum ceva timp imi doream sa fac dragoste pe biroul pe care nu l-am vazut niciodata dar intre timp nu mai vreau decat sa ma tund, sa tai toate legaturile de radacinile straine care mai ma leaga inca de ideea de mine, care ma trag mai aproape de un viitor demn de asa prezent… Prostii. Tastatura asta a inebunit si a inceput sa scrie de una singura doar de dragul de a mai spune ceva in timp ce in urechi imi suna… Suna. Trebuie sa raspund.

Nu era nimeni. Mi-ar fi placut sa spun ca era “iubirea” dar suna prea bine asa ca trebuie sa reconosc: era un taran din Spania care m-a intrebat ce mai face nevasta-sa si ca daca tot ma culc cu ea sa nu o las sa-i trimita mesaje de dragoste de pe telefonul meu. I-am zis ca nu conosc nici o Saveta dar ca va fi placerea mea sa o salut.

Am revenit cu picioarele pe pamant: nu mai sunt la trei ci am coborat pentru a-mi savura portia de aroganta asortata cu trei litri de flori galbene si o garnitura de macese. Din totdeauna mi-au placut macesele dar cu toate astea nu am fost niciodata in stare sa scriu corect gramatical. Niciodata nu am stiut unde sa pun cratimele si cateodata depun un efort supraomenesc pentru a scrie Z sau J. Japada… nu Zapada… Zucarie… Jucarie. Whatever. Din multitudinea de sunete nu puteau alege si ei ceva care sa nu semene atat de mult intre ele? Daca as fi sigur ca nu m-as confrunta cu aceiasi broblema, sau una asemanatoare, m-as apuca de invatat zaponeja si m-as muta in zaponia ca sa vorbesc cu zaponeji.

Ma intreb si va intreb: care e diferenta dintre un castravete mic si un pui de castravete? Adesea in timp ce ma plimbam prin porumb ma intrebam lucrul asta, si inevitabil ajungeam la urmatoarea intrebare: daca as avea de ales intre a calca pe un castravete mare dar mic si un pui de castravete… raspunsul ramanea inevitabil fara intrebare. De fiecare data calcam pe vitele pepenilor si mereu eram certat de bunica. Ce vremuri! Ce gust are ceapa cand o scoti din pamantul ranced… aproape la fel de ceapa ca salata cu macrou marinat pe care mi-am facuto acum cateva zile… Devin nostalgic si nu e bine… ar trebui sa-mi mananc eugenia gandindu-ma la straturile verzi si la Parul din spatele gradini, sa ma intorc la scaunul meu negru cu mintea la crengile de pe care aruncam cu pere in carutele care treceau pe drum. As putea si acum sa arunc din cand in cand cu idei in sus si sa sper ca le prind tot eu. Dar daca ajung la alcineva… atunci ce ma fac? Nu as vrea ca una din ideile mele sa ajunga la una dintre tipele de la Ase care ma vor inconjura. (nu o luati ca pe o ofensa dar nu cred ca ar sti ce sa faca cu o cireasa verde care striga din minut in minut “CucuRigu… CucuRigu”)

Nimic nu mai e ca acum cateva secunde… ups… ce-a iesit. Fie sterg, fie spun ca a fost o explozie de dimensiuni cosmice urmata de o explozie interioara ce a dus la distrugerea vietii in Univers. Mai bine as sterge caci a doua varianta e destul de putin plauzibila. Presupuneti ca am sters inceputul atta de evident si banal. Banuiesc ca a inceput sa se vada ca nu vreau decat sa scriu fara a avea insa despre ce sau cu ce. As compara cu Seinfeld in care este vorba despre “nimic” dar ar fi ca si cum as merge la domnisoara din fata si i-as sopti ce mi-a zis tipa din metrou.

5 Comments »

  1. Frumos blog..Mi-a placut si inca imi place mult..Foarte frumos, keep returning to yourself ’cause u look mcuh better.

    Comment by Anonymous — January 19, 2007 @ 09:51

  2. Myself? Care e oare acela?

    Comment by Anonymous — January 19, 2007 @ 10:09

  3. am mai pus comentariul asta dar se pare ca nu s-a salvat.
    problema cu blogurile despre nimic, si in particular asta, e ca nu am chef sa il citesc pe tot. Nimeni nu o sa se poata identifica vreodata cu/in/din gandurile tale, uneori nici chiar tu, asa ca mai multa substanta si mai putina aberatie, ca strica.

    Comment by Anonymous — January 19, 2007 @ 11:39

  4. Daca nu ai chef sa il citesti e problema ta. Nu l-am scris neaparat ca sa fie citit.. l-am scris ca sa fie scris. Ce intelegi prin substanta? Povestiri din copilarie de Creanga sau povesti de-a lui Sadoveanu? N-ai prefera totusi un Selinger sau de ce nu un Kafka?

    Comment by Anonymous — January 19, 2007 @ 14:27

  5. ce rau esti. n-a fost o critica

    Comment by Anonymous — January 20, 2007 @ 05:11

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment