Insemnari

“Dar cum te-aş putea tulbura cu rănile mele? Cum aş putea îngădui negrului nor al durerii mele să umbrească seninătatea fericirii tale, ori să strecor reproşuri zadarnice şi aducătoare de mîhniri în sufletul tău ? A-ţi încerca inima cu remuşcări ascunse, silind-o să bată îndurerată tocmai în culmile supremelor ei bucurii…O, asta niciodată, niciodată ! Fie ca bolta înstelată a cerului, pe sub care călătoreşti, să strălucească de-a pururi limpede ; fie ca zîmbetul tău gingaş să fie mereu numai lumină şi împăcare ! Fii binecuvîntată pentru acea clipă de fericire, de încîntare sublimă pe care ai dăruit-o unei alte inimi însingurate şi recunoscătoare !
Doamne ! O clipă doar !
O întreagă clipă de încîntare sublimă… Oare nu e de ajuns chiar şi pentru o viaţă de om”