Insemnari

Sunt Bucovinean, dar ma tratez!

Filed under: Uncategorized — Gelu February 26, 2006 @ 02:49

            Bucovinean? Am un unchi care a sculptat exteriorul biserici in care se roaga maicutele de la Voronet(la care pot ajuge in 20 de minute cu bicicleta) atunci cand vor sa scape de turistii care se minuneaza din snobism de minunatia albastrului de Voronet(eu sincer nu am vazut nimic special); bunica celei mai bune prietene a fost colega de banca cu Niculai (Labis) si care vorbeste o limba pe care cu greu o inteleg, si nu in ultimul rand de 1 Martie primeam martisoare! Da, si nu era o gluma proasta, toata ziua stateam cu pieptul inainte in asteptarea de martisoare ! Era… nu stiu fetele cum se simt cand primesc martisoare dar la noi era un fel de concurs de popularitate intre baieti si care chiar daca nu il castigam(nici pe departe mai ales in generala) ma facea sa ma simt foarte bine! Acum 6 ani a fost varful meu de glorie: 25 de fete au incercat sa ma intepe… dupa 2 ani fetele noastre ne-au scos in club unde dupa vreo 2 beri, 2 pahare de vin si un pahar de vodka(proasta combinatie) eram pulbere, important insa era ca fetele au facut cinste:P! De 1 Martie puteam merge la scoala fara nici o grija ca nu exista nici o sansa sa fim ascultati si de obicei dupa 2 ore se termina ziua de scoala! Venea insa ziua de 8 martie in care trebuia sa rasplatim fiecare martisor primit cu cel putin o ciocolata si sa le facem cinste fetelor… In clasa a 7-a tin minte ca am iesit pe strada fiecare cu cateva buchete de ghiocei si am impartit la toate domnisorele si doamnele pe care le-am intalnit! A fost chiar placut sa vezi cum retinerea din ochi cand le abordam se transforma in bucurie…
        Anul trecut am incercat sa ma leg de trecut si am refuzat sa impart martisoare si am asteptat doar sa primesc… proasta alegere! “Sunt Bucovinean pana la moarte!” nu a tinut, mai ales cand un bucovinean ca mine a venit si a dat un martisor celei careia am refuzat sa-i dau( Scuze  inca o data Ana!)    si m-a pus intr-o situatie putin penibila, din care am iesit cat de cat pe 8 Martie…
        Acum trebuie sa incep sa ma tratez: sa iau metroul pana la Mitropolie, sa ascult in vagpanele aglomerate cum un Boschetar recita din Labis si mai ales sa dau martisoare! Asa ca,m-am trezit acasa intr-o multime de fete fiind singurul baiat care cumpara martisoare!  
   

Happy Valentine’s Day!

Filed under: Uncategorized — Gelu February 13, 2006 @ 14:47

    Azi m-a lovit stresul cumparaturilor de Valentine’s… nu aveam nici o idee geniala, nu aveam de ales decat dintre rafturile din Carreffour si Brico asa ca doua ore m-am tot invartit in cautarea cadoului ideal: intre raftul cu plusuri (jucarii:D), lenjerie, lumanari, papetarie(:-?), ciocolata… In cele din din urma am avut noroc si cand eram gata sa cedez a aparut de nicaieri cadoul ideal, pe care il asteptam fara sa stiu! A trebuit sa astept ca cineva sa-l puna la loc si am navalit pe el si direct la casa, ca nu cumva sa… Si totusi, parca niciodata nu a fost atata de greu!
    Tin minte ca acum multi ani ma pregateam cu cateva zile inainte! Era mare sarbataore pt noi, ca clasa cu 8 ore de engleza pe saptamana sarbatoream toate sarbatorile astea importate(Halowean, Valentine’s) si era fain! Ma chinuiam sa fac cat mai multe felictari personalizate: taiam, lipeam, coloram cu rujul mamei, scriam frumos, doar doar… dar niciodata nu a iesit nimic:)! Entuziasmul murea cand era vorba si de primit felicitari cu “Will you be my Valentine” pentru ca… :( Asta e… primeam cele mai putine, defapt erau doi colegi care primeau cel putin la fel de putine ca si mine! Asta e… Mai am pe acasa totusi vreo cateva ratacite si care imi erau adresate! Anii au trecut si am inceput si eu sa fac cuceriri, cu toate astea primul meu cadou de Valentine’s a fost acum un an pentru ca tot timpul am fost singur de ziua indragostitilor… Si totusi anul trecut nu am fost atat de stresat, mi-am pregatit cadoul din timp(cu 40 de zile inainte)…
    Si totusi de ce azi si zilele trecute a fost atat de mare inbulzeala la “produsele de sezon”? Valentine’s ziua vanzatorilor de dulciuri, plusuri, felicitari, parfumuri, lenjerie, vibratoare, pernute in forma de inima sau un pretext numai bun de a-ti arata iubirea?

P.S. Era sa uit, ce am primit eu: “Ana: i miss you!!!!!!!!!!!!!” dupa 5 minute dupa ce am facut shimb de dovezi de iubire…

Am luat dce-ul la cei 19 ani ai mei!

Filed under: Uncategorized — Gelu February 12, 2006 @ 14:14

Inca putin si nu mai pot zice ca am 19 ani… n-o sa mai am scuza prefixului: ce mi-e 11, 12, 13,..,17,18,19… 20 e alceva! La 16 ani am crezut ca am aflat ce e dragostea si m-am inecat cu umbre; la 17 am aflat ce e sexul si si am aflat ce inseamna sa cazi de sus, sa ajungi sus doar ca sa poti da cu capul de un prag mai mare; la 18 am intrat unde nici nu ma gandeam ca nu o sa intru ,fara nici un efort aproape, si mai ales am aflat ce e dragostea defapt; la 19 am “facut dragostea sa mearga” (si tinand cont ca tot 19 ani am asta incerc sa fac in fiecare zi) si… am luat 6 la DCE! Dupa multe ore de invatat am luat o nota cu care nu m-am mai intalnit din clasa a 9-a cand am confundat la geografie rotatia cu revolutia! Atunci in loc sa zic ca pamantul se roteste in jurul soarelui am zic ca-i ia 24 de ore pt o rotatie completa… Acum nu am stiut sa ii leg o impedanta intre 2 borne si sa-i reproduc forumulele alea amarate! Diferenta e ca dupa sasele de la geografie nu am avut probleme cu somnul, nu am visat pamantul si puteam sa ma gandesc linistit la zambetul Anei(unele lucruri raman aceleasi!), acum insa am avut mintea blocata: H11, H12, Y12… Faptul ca am citit de o mie de ori formulele amplificatorui legat cu emitorul la masa a dus la un blocaj… circuitele mult prea suprasolicitate au cedat, din fericire dupa examen! Am mai patit ceva asemanator acum 3 ani cand ma chinuiam sa invat pentru nationala cand m-am trezit in miez de noapte si imi simteam capul ca un butoi… am mers la baie si chiar asa era… simteam ca imi explodeaza, si mai grav e ca nu mai puteam gandi! Pentru cateva secunde ma pierdusem, nu mai aveam nimic din ce stiam eu ca sunt: nu mai puteam gandi! Dupa ce au trecut acele secunde de panica am inceput sa-mi revin: 1+1=??, 1+1=..2 (ura!!), 2+3=5, 23+23=46+23=69+23=…450 (ma pierdusem din nou pe undeva dar era bine…nici in cele mai bune momente ale mele nu reuseam sa numar din 23 in 23 foarte repede)! Putina apa rece si dimineata eram OK, ramanand totusi intrebarea: “Si daca…”

Asa si acum…”Si daca mi-as pierde iubirea?”